Externe

Negociatorul Kremlinului: Rusia și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare

Rusia și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare, a declarat la televiziunea rusă de stat emisarul economic special al președintelui rus, Kiril Dmitriev, după revenirea de la Washington. Dmitriev, care este primul oficial rus de rang înalt ce a vizitat Statele Unite de la începutul războiului din Ucraina, a mai spus că se observă o dinamică pozitivă în relațiile ruso-americane, scrie The Kyiv Independent.

Totodată, oficialul a menționat că administrația președintelui Trump se confruntă cu mari presiuni din partea inamicilor Rusiei, care folosesc dezinformarea.

Dmitriev a mai spus despre o dezinformare totală, inclusiv privind atacurile Ucrainei împotriva infrastructurii energetice ruse, referindu-se la armistițiul energetic intermediat de SUA, de încălcarea căruia Rusia și Ucraina se acuză reciproc.

Kiril Dmitriev a jucat un rol în diplomația discretă dintre Moscova și echipa lui Trump în perioada în care acesta a fost ales președinte, în 2016.

Ulterior, el a fost numit de Vladimir Putin ca reprezentant al său pentru relațiile economice externe și a fost implicat în negocierile timpurii dintre SUA și Rusia, desfășurate la Riad în luna februarie.

Moscova a dat semnale că nu este dispusă să avanseze către un acord de pace cu Ucraina, iar autoritățile ruse au formulat cereri maximaliste în negocierile de încetare a focului cu Ucraina și Statele Unite.

Ca urmare, oficialii americani s-au arătat din ce în ce mai frustrați de lentoarea Moscovei în aceste negocieri, potrivit unor rapoarte Bloomberg.


Primele negocieri ruso-americane au avut loc la Riad, la începutul lunii februarie, și s-au încheiat după aproape cinci ore de discuții. Atunci, reprezentanții delegațiilor au elaborat un plan de pace în trei etape, iar Ucraina a declarat că va considera nul orice eventual acord pe care l-ar putea încheia SUA și Rusia fără prezența reprezentanților Ucrainei.

Ulterior, pe 24 martie, oficialii din SUA și Rusia au purtat alte 12 ore de discuții și au obținut un armistițiu în Marea Neagră. Între timp, Ucraina și Rusia se acuză reciproc de atacuri asupra infrastructurii energetice, în ciuda unui moratoriu propus de partea americană.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult