Externe

O nouă rundă de discuții privind acordul mineralelor din Ucraina va avea loc la Washington

Consultările tehnice între SUA și Ucraina privind acordul cu minereurile vor începe vineri la Washington și nu vor afecta celelalte angajamente financiare ale Kievului. Declarația a fost făcută de vicepremierul ucrainean, Olha Stefanișina.

Un lucru pot confirma cu siguranță: nimic din acest acord nu poate fi negociat cu Ucraina într-un mod care să submineze angajamentele și obligațiile existente pe care Ucraina le are, inclusiv cele financiare, din cadrul programelor de asistență macrofinanciară, cooperarea cu FMI”, a declarat vicepremierul ucrainean, Olha Stefanișina.

Președintele SUA, Donald Trump, vrea semnarea unui acord bilateral privind minereurile rare ucrainene, pe care-l vede parte a eforturilor de pace pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina. Acesta consideră că, în acest fel, va recupera miliarde de dolari cheltuiți pentru asistența militară acordată Kievului, deși ajutorul nu a fost oferit ca un împrumut.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a menționat acest lucru de mai multe ori, inclusiv în cadrul vizitei sale memorabile la Casa Albă, când liderul ucrainean a plecat fără să semneze acordul. După acea întrevedere, administrația Trump și-a revizuit propunerea inițială și a prezentat un proiect mai amplu pentru acord.

Potrivit Reuters, acum propunerea americanilor vizează accesul privilegiat la bogățiile subterane ale Ucrainei, însă nu oferă garanții de securitate pe care insistă Kievul.

CITEȘTE ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult