Primele reprezentante ale țării noastre au debutat la Campionatele Europene de haltere, competiție ce se desfășoară la "Chișinău Arena"

Halterofilele Gabriela Danilov și Ecaterina Grabucea au concurat în categoria de greutate de până la 45 de kilograme, însă nu au izbutit să urce pe podiumul de premiere.
Cele două sportive din Republica Moldova au evoluat meritoriu în ambele exerciții. Mai întâi, la stilul "smuls", în care Gabriela Danilov, originară din Nisporeni, a fost în cărți să cucerească medalia de bronz, însă în cele din urmă s-a clasat pe locul 4.
"Aurul" i-a revenit spaniolei Marta García Rincón. Halterofila născută în orașul Salamanca le-a devansat pe turcoaica Cansu Bektaș și românca Ioana Mădălina Miron, care au însoțit-o pe podium. Ecaterina Grabucea, cealaltă sportivă din țara noastră, originară din Bălți, s-a clasat pe locul 8.
La stilul "aruncat", Gabriela Danilov s-a clasat pe locul 6, iar Ecaterina Grabucea pe 8. Turcoaica Gamze Altun și-a adjudecat medalia de aur, distincția de argint i-a revenit compatrioatei acesteia, Cansu Bektaș, iar pe ultima treaptă a podiumului de premiere a urcat spaniola Marta García Rincón.
În clasamentul general, Gabriela Danilov s-a situat pe locul 5, iar Ecaterina Grabucea pe 8. În categoria de greutate de până la 45 de kilograme, campioană absolută a devenit Cansu Bektaș, urmată pe podiumul de onoare de Marta García Rincón și Gamze Altun.
Luni, 14 aprilie, în concurs vor intra alți 4 halterofili din Republica Moldova. Iulian Betca și Danu Secrieru vor evolua în categoria de greutate de până la 55 de kilograme, iar Daniel Lungu și Ion Badanev în cea de până la 61 de kilograme.