„Tricolorii” nu vor juca la EURO 2026

Echipa națională de fotbal în sală a Republicii Moldova a ratat orice șansă de a juca la Campionatul European de anul viitor. Chiar dacă au câștigat ultima partidă din Main Round, scor 5:1 în deplasare cu selecționata Turciei, discipolii lui Vladimir Vusatîi s-au clasat pe locul 3 în grupa a 3-a.
Selecționata Republicii Moldova a acumulat 9 puncte la activ, cu 3 puncte mai puțin decât a doua clasată, reprezentativa Slovaciei, care în toamnă va juca două meciuri de baraj pentru a ajunge la turneul final organizat de Letonia și Lituania. În meciul cu Turcia, golurile "tricolorilor" au fost marcate de Cristian Obadă, Andrian Lașcu, Iulian Cojocaru, Constantin Burdujel și Cristian Crasnov.