Aderare UE

Janez Potočnik: Republica Moldova are o oportunitate istorică de a se moderniza cu sprijinul UE. Este o șansă ce nu trebuie ratată

Republica Moldova are o oportunitate istorică de a se moderniza și de a beneficia de sprijinul Uniunii Europene (UE), iar experiența Sloveniei poate servi drept exemplu clar despre cum temerile inițiale pot fi depășite și transformate în beneficii concrete pentru cetățeni. Declarațiile au fost făcute de către fostul comisar european Janez Potočnik, negociator-șef al Sloveniei în procesul de aderare la UE, într-un interviu oferit pentru emisiunea ÎN CONTEXT, de la Moldova 1.

EXPERIENȚA SLOVENIEI PENTRU REPUBLICA MOLDOVA: „AVEȚI CE ÎNVĂȚA”

Sunt destul de multe asemănări. Ambele țări independente, apărute aproape în aceeași perioadă și sunt țări mici. Au existat și temeri similare. De exemplu, în Slovenia, lumea se temea că pământul va fi cumpărat de străini – exact cum se întâmplă și în Republica Moldova. Existau și probleme legate de fermele mici. Așadar, sunt multe paralele, din experiența noastră atât din perioada negocierilor, cât și după aderare. Aveți ce învăța.

ADERAREA LA UE ARE UN FINAL: „STAT MEMBRU CU DREPTURI DEPLINE”

După aderare nu mai există tranziții. Totul se pregătește în procesul de negociere. Se face o verificare a legislației naționale, pentru a evalua în ce măsură este compatibilă cu cea europeană, unde există diferențe și ce adaptări sunt necesare. Se analizează și realitatea din societate și din economie, iar în funcție de acestea, se pot solicita perioade de tranziție pentru anumite domenii. Dar, odată ce devii stat membru, ai aceleași drepturi cu celelalte state. Nu mai negociezi tranziții, ci doar modul de implementare cu sprijinul Comisiei Europene.

BANII EUROPENI ADUC SCHIMBĂRI PENTRU CETĂȚENI

Slovenia era deja într-o poziție bună când a intrat în UE. Între timp, ne-am apropiat și mai mult economic de restul uniunii. A contat mult și sprijinul financiar european. În Slovenia este greu să găsești un sat în care să nu vezi o plăcuță care atestă că proiectul a fost realizat din fonduri europene. Integrarea economică se simte, iar multe dintre investiții au vizat exact lucrurile care contează pentru oameni: drumuri, transport public, piste pentru bicicliști, protecția mediului. Toate acestea contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții.

INTEGRAREA EUROPEANĂ VS IDENTITATE CULTURALĂ

Chiar și temerile percepute trebuie tratate cu seriozitate în timpul negocierilor, deoarece influențează opinia publică. În Slovenia, de exemplu, lumea se temea că limba slovenă va fi pierdută, că ne vom pierde identitatea culturală. În realitate, s-a întâmplat exact opusul: tot mai mulți învață slovena, ne vizitează și ne cunosc mai bine. O altă temere era legată de terenuri, că le vor cumpăra străinii. Din acest motiv, am negociat o perioadă de tranziție semnificativă de șapte ani. Când această perioadă a expirat, nimeni nu a remarcat vreo schimbare. Nu a existat o tendință de cumpărare masivă a terenurilor.

REPUBLICA MOLDOVA ÎNTR-UN MOMENT-CHEIE: „E O ȘANSĂ”

Există numeroase provocări tehnice reale: instituții care trebuie construite, capacitate administrativă insuficientă, adaptarea companiilor – pentru a polua mai puțin și a respecta normele europene. Nu este ușor, dar UE chiar are intenția să sprijine parcursul european. Acest lucru se vede clar și din sprijinul financiar promis. Acum este un moment ideal pentru Republica Moldova – o oportunitate de a realiza modernizările necesare cu sprijinul Uniunii Europene. Este o șansă care nu trebuie ratată.

Citește mai mult