Focul Haric s-a aprins la Ierusalim

Lumina Sfântă s-a aprins și în acest an în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, în jurul orei 14:30. Lumina a fost adusă credincioșilor de Patriarhul Ierusalimului.
Lumina Sfântă se aprinde în fiecare an în sâmbăta Săptămânii Mari, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care, în primele minute, nu frige.
Ritualul aprinderii focului sfânt este considerat miraculos și are o tradiție de peste un mileniu. Patriarhul Ierusalimului intră în capela în care se află mormântul lui Iisus Hristos, cu 33 de lumânări neaprinse în mâini, fiind un număr biblic ce simbolizează vârsta pe care o avea Mântuitorul atunci când a fost răstignit.
După ore de așteptare, ceremonia culminează cu ieșirea patriarhul ortodox grec al Ierusalimului din mormântul sigilat cu o lumânare aprinsă.
Lumina este apoi împărțită credincioșilor adunați în biserică și în afara ei.
Un număr mare de creștini din întreaga lume s-au adunat sâmbătă în orașul vechi al Ierusalimului pentru a sărbători ceremonia ortodoxă a Sfintei Lumini.
Și în Republica Moldova Focul Haric urmează să ajungă sâmbătă seara. Focul Haric se preconizează să ajungă în jurul orei 20:00, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău, de unde Înaltpreasfințitul Vladimir o va împărți clerului și credincioșilor.
CITEȘTE ȘI: - Focul Haric de la Ierusalim este așteptat în această seară la Chișinău