Financial Times: Putin ar fi dispus să oprească războiul în Ucraina pe linia actuală a frontului

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-ar fi declarat pregătit să oprească invazia în Ucraina și să înghețe conflictul pe linia actuală a frontului, în schimbul unor concesii geopolitice din partea Statelor Unite, scrie Financial Times (FT), citând surse apropiate negocierilor. Potrivit publicației, liderul de la Kremlin ar fi discutat despre asta în cadrul unei întâlniri recente cu Steve Witkoff, emisarul special al președintelui american Donald Trump, desfășurată la Sankt Petersburg.
Sursele citate de FT afirmă că Moscova ar putea renunța la revendicările asupra unor părți din cele patru regiuni ucrainene pe care nu le controlează în totalitate, dacă Washingtonul ar recunoaște anexarea Crimeii și ar exclude aderarea Ucrainei la NATO. Aceasta ar fi prima dată când Rusia dă de înțeles că e gata să facă un pas înapoi și să nu mai ceară atât de mult ca la începutul războiului.
Cu toate acestea, oficialii europeni avertizează că inițiativa ar putea fi o manevră strategică prin care Putin încearcă să-l atragă pe Trump într-un acord favorabil Kremlinului, impunând Ucrainei o „pace de tip fapt împlinit”.
Reacția Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că nu a primit nicio propunere oficială din partea lui Trump, dar că, în cazul în care s-ar institui un armistițiu, este gata pentru discuții directe cu Putin. Potrivit FT, Statele Unite ar fi sugerat un plan ce include trimiterea de forțe europene de menținere a păcii și a unui contingent militar non-NATO care să monitorizeze armistițiul de-a lungul unei zone demilitarizate de peste 1.000 km.
În baza unui eventual acord, Ucraina s-ar angaja să nu încerce recucerirea teritoriilor ocupate prin forță, iar Rusia ar opri ofensiva militară. Cu toate acestea, Zelenski a reiterat că Ucraina nu va recunoaște ocuparea Crimei i, „teritoriu al poporului ucrainean”.
Kremlinul dezminte
Kremlinul a respins categoric informațiile apărute în presă. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, a declarat pentru agenția RIA Novosti că „se publică multe falsuri, inclusiv de către publicații respectate. De aceea, trebuie ascultate doar sursele oficiale”.
El a confirmat, totuși, că există contacte între Moscova și Washington, dar că negocierile sunt „dificile, durează mult și nu se desfășoară în spațiul public”.
Amintim că Putin a anunțat un armistițiu sâmbătă, la o întâlnire cu șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov. Încetarea focului declarată de Putin era valabilă de la 19 aprilie, ora 18:00, ora Moscovei, până la 21 aprilie, ora 00:00, ora Moscovei, adică un total de 30 de ore. Cu toate acestea, cele două părți s-au acuzat reciproc că armistițiul nu a fost respectat și că au existat în continuare atacuri, chiar dacă mai puțin intense.