Deputatul Denis Ulanov a rămas fără salariu și indemnizații din cauza absențelor nemotivate

Deputatul neafiliat Denis Ulanov a rămas fără salariu, indemnizații și compensații după ce, în luna aprilie, nu a participat la nicio ședință plenară a Parlamentului și nici la cele ale Comisiei drepturile omului și relații interetnice din care face parte. Potrivit unei dispoziții semnate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, achitarea acestor drepturi va fi reluată doar în momentul în care Ulanov va reveni la activitatea legislativă.
Pentru absențele nemotivate înregistrate anterior, în luna martie, deputatul a fost deja sancționat cu reținerea a 75% din salariu și a indemnizației lunare pentru transport.
Măsuri similare au fost aplicate și în cazul deputaților Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovanu, cărora le-au fost suspendate, din luna martie, toate plățile salariale. Dispoziția semnată de Igor Grosu are la bază atât absențele nemotivate, cât și sentințele de judecată pronunțate pe numele celor doi.
Anterior, și deputata Marina Tauber a fost sancționată financiar pentru lipsa nejustificată de la ședințele Parlamentului și ale comisiilor permanente.
Precizăm că deputatul Alexandr Nesterovschi, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, a fost condamnat, pe 19 martie, la 12 ani de închisoare pentru corupere pasivă și finanțare ilegală a unui partid politic. Sentința a fost pronunțată în lipsa sa. Colega sa, deputata Irina Lozovan, acuzată că ar fi primit 30.000 de dolari de la Șor pentru a-l mitui pe primarul orașului Ocnița, a fost condamnată pe 31 martie la șase ani de închisoare.Deși au fost condamnați și dați în urmărire, ambii deputați sunt în continuare de negăsit.
Serviciul de Informații și Securitate a anunțat recent că Nesterovschi s-a refugiat în regiunea transnistreană cu o zi înainte să fie condamnat la închisoare. Acesta ar fi reușit să fugă cu sprijinul Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău. Șeful SIS, Alexandru Musteață, spune că operațiunea face parte dintr-un mecanism de agresiune hibridă coordonat de Rusia împotriva Republicii Moldova.
Și șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că deputata Irina Lozovan și soțul ei s-au refugiat în regiunea transnistreană pentru a scăpa de justiție. Potrivit acestuia, cei doi au părăsit teritoriul controlat de autoritățile constituționale înaintea deputatului transfug Alexandr Nesterovschi, afiliat și el grupării conduse de oligarhul fugar Ilan Șor.