Soroca: peste 100 de hectare de nuci din satul Băxani au fost afectate de înghețurile din aprilie. O comisie evaluează pagubele

Înghețurile de la sfârșitul lunii aprilie au afectat mai multe culturi pomicole. În raioanele din nordul țării, au avut de suferit cireșii, prunii, caișii și nucii. Înghețurile primăvăratice pun presiune enormă pe agricultori și readuc în discuție vulnerabilitatea sectorului în fața schimbărilor climatice.
În preajma satului Băxani din raionul Soroca sunt sădite trei sute de hectare de nuci.

„Așa arată pomul neafectat de înghețuri. Nuca este în floare, muguri masculini sunt, dar din păcate avem ce avem”, spune Valeriu Guțu, șef al sectorului nucifer.

Aproape 40 la sută din nuci au fost afectați de înghețurile de la sfârșitul lunii aprilie. Gestionarii spun că, de aici, urmau să fie recoltate în jur de 250 de tone de nuci.

„Acest sector de 110 hectare a fost afectat o sută de procente. Deja noi nu avem speranțe la acest sector. S-a încercat de făcut fum. E greu de salvat așa sector mare”, menționează Valeriu Guțu.

Comisia situații excepționale locală a vizitat livada, unde a analizat starea acesteia.

Nu cred că o să mai aibă roadă și, din păcate, nu este primul an când se întâmplă. Anul trecut, a fost situația mai bună. Dar, de fapt, pe văi, în tot anul, au pagube mari”, spune primarul satului Băxani, Igor Rusu.
„Au fost raportate încă șase primării la care la fel au fost afectate livezi de cireși, prun, măr, precum și o suprafață de 60 de hectare de grâu în satul Regina Maria”, menționează inspectorul Eugeniu Doga de la DSE Soroca.

Autoritățile urmează să evalueze pagubele în urma înghețurilor. Ministerul Agriculturii îndeamnă agricultorii să-și asigure terenurile. În acest sens, sunt subvenționate 70 la sută din costul primei de asigurare. Anul trecut, AIPA a achitat peste 60 de milioane de lei pentru acoperirea acestora.