Cine ar putea accede în turul doi al prezidențialelor din România. Date exit-poll

George Simion e dat câștigător de exit-poll-urile Avangarde și CURS și de sondajul telefonic Inscop. Avangarde îi dă pe Nicușor Dan și Crin Antonescu la egalitate pe locul 2, iar Inscop și CURS îl dau pe Crin Antonescu pe locul 2. Voturile din diasporă nu sunt incluse în estimare, potrivit g4media.ro.
Rezultatele exit-poll-urilor sunt valabile pentru ora 19:00, cu două ore înainte de închiderea urnelor. De asemenea, ele nu iau în calcul votul din diasporă.
Exit-poll AVANGARDE îl dă câștigător pe George Simion, iar Crin Antonescu și Nicușor Dan la egalitate:
George Simion – 30% Crin Antonescu – 23% Nicușor Dan – 23% Victor Ponta – 15% Elena Lasconi – 4% Alții – 5%
Exit-poll CURS:
George Simion – 33,1% Crin Antonescu – 22,9% Nicușor Dan – 20,9% Victor Ponta – 14,7% Elena Lasconi – 4,4% Altul – 4%
Sondaj telefonic INSCOP:
George Simion (AUR) 36,2% Crin Antonescu 21,5% Nicușor Dan (independent) 20,6% Victor Ponta (independent) 17,1% Elena Lasconi (USR) 2,5% Lavinia Șandru (PUSL) 1,0% Daniel Funeriu (independent) 0,4% Sebastian Popescu (PNR) 0,2% John Ion Banu Muscel (independent) 0,2% Cristian Terheș (PNCR) 0,2% Silviu Predoiu (PLAN) 0,1%.
INSCOP Research a realizat un „Sondaj în ziua votului” pe teritoriul României (fără Diaspora) în cadrul unui proiect intern de testare și validare a acestui instrument de cercetare.
Sondajul este reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste, care declară că s-a prezentat la vot sau se va prezenta la vot în mod sigur.
Datele au fost culese prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 4.490 de respondenți, dintre care voturi exprimate în număr de respondenți 2.455. Marjă de eroare maximă admisă este de 2%.
CITEȘTE ȘI: