«Săptămâna Europei», ziua 3: urmele catolicismului încă vizibile în simbolica de astăzi a UE
Astăzi, 7 mai, în ziua în care conclavul de cardinali se închide în Capela Sixtină de la Roma pentru a alege un nou Papă, chestiunea adaptării creștinismului catolic la modernitate este tot mai actuală.
Cum am amintit-o deja în episoadele precedente ale «Picăturii Europene», în această săptămână festivă, ce se va încheia cu 9 mai – «Ziua Europei», creștinismul nu figurează în tratatele fundamentale ale celei ce avea să devină Uniunea Europeană. Totuși, „părinții fondatori” ai Europei unite au fost cu toții catolici care nu își ascundeau credința, iar urmele acestui catolicism sunt încă vizibile în simbolica de astăzi a UE, ba chiar se caută beatificarea unuia dintre ei – primul pas spre sfințenie în Biserica Catolică!
„Părinții fondatori”… din umbră
Deși primii mari lideri ai Europei, care și-au pus pecetea pe împăcarea definitivă de după Al Doilea Război Mondial, au fost șefii guvernelor Franței și Germaniei, Charles De Gaulle și Konrad Adenauer, numele celor care au lucrat – și deseori intrigat – activ din umbră pentru a se ajunge în cele din urmă la acel embrion de șase state despre care am mai vorbit: CECA (CECO), Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului – au fost doi francezi: Jean Monnet și Robert Schuman.
Doi oameni total distincți ca personalitate. Jean Monnet era un negustor de coniac, fiind născut chiar în târgul Cognac și devenit diplomat mai mult din întâmplare, fiind în apropierea lui De Gaulle în exil la Londra. Robert Schuman, deși a devenit prim-ministru al Franței și apoi ministru de externe, era de fapt născut în Luxemburg, iar la un moment dat a avut și cetățenie germană, el trăind astfel identitatea a trei din cele șase state fondatoare ale UE, celelalte trei fiind Belgia, Olanda și Italia abia ieșită din fascism. Intersecția în jurul căreia se află principalele instituții ale UE din Bruxelles îi poartă, de altfel, numele – Rond-Point Schuman!
Tot lui Robert Schuman i se datorează și discursul a cărui dată a fost aleasă ca fiind «Ziua Europei»: – pe 9 mai 1950, din funcția sa de ministru de externe al Franței, Schuman propunea punerea în comun a industriilor cărbunelui și oțelului ale Franței și Germaniei, ducând astfel la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), embrionul UE. Asta se sărbătorește în Occident pe 9 mai, căci adevăratul sfârșit al celui de-al Doilea Război Mondial a fost capitularea Germaniei pe 8 mai.
Ce trebuie însă subliniat este că acești oameni, deși puteau fi profund religioși și s-au aflat, de altfel, și la originile principalului partid transnațional, cel creștin-democrat: Partidul Popular European (PPE), împreună cu ei fiind și primul cancelar al Germaniei Federale, Konrad Adenauer, care a fost un catolic devotat și practicant, totuși cu toții au păstrat religia ca pe un element intim, profund personal și deloc ceva de afișat în public.
Ei ar fi aprobat, cu siguranță, textul a ceea ce trebuia să fie prima Constituție a Europei Unite și care a sfârșit prin a se numi doar Tratatul de la Lisabona, pe baza căruia funcționează Europa actuală și care evită să menționeze creștinismul în preambul.
O beatificare în Rond-Point Schuman?
Am pomenit posibila beatificare a lui Robert Schuman, unul dintre principalii „părinți fondatori ai Europei”, declarat „venerabil” de către răposatul Papa Francisc, care îl aprecia foarte mult.
Celibatar, pios, mult lăudat pentru acțiunea sa politică europeană, trecerea acestui fost ministru de externe al Franței postbelice și post-Vichy (în 1940 votase acordarea de puteri dictatoriale lui Pétain, dar asta nu pare a fi o problemă pentru Vatican), trecerea lui Robert Schuman, așadar, în rândul „venerabililor”, s-a bucurat de un mare sprijin în anturajul defunctului Papă. De altfel, procedura durează de mai bine de 20 de ani și a fost foarte costisitoare pentru dioceza din Metz, locul de origine al venerabilului. (A «fabrica» un sfânt cere audierea a nenumărați martori, anchete, rapoarte de experți, cercetări în arhive, deplasări la Roma etc.,. etc…)
Au trecut trei sferturi de secol de la acea „Declarație Schuman", care e considerată actul de naștere al Uniunii Europene: pe 9 mai 1950, ministrul de externe de atunci al Franței, Robert Schuman, a propus, într-un discurs, crearea Comunității Europene.
Pe plan politic, trecerea lui în rândul „venerabililor” ar fi o uriașă victorie și pentru Partidul Popular European, creștin-democrații care formează principala formațiune politică din Parlamentul European. Într-adevăr, practic toate marile figuri fondatoare sau importante ale UE au fost PPE sau precursori creștin-democrați postbelici, de la Schuman și Adenauer, trecând prin italianul De Gasperi și până la Helmut Kohl, toți au fost PPE, promovând federalismul european și împăcarea franco-germană într-o vreme când mulți socialiști încă mai flirtau cu eurocomunismul și cu Moscova.
Un lucru mai puțin cunoscut, deși latura umanist-creștină a PPE a fost mult atenuată în ultimele două decenii (partidul a ezitat un deceniu până să expulzeze Fidesz-ul lui Viktor Orbán), este cel că simbolurile creștine rămân în țesătura europeană, cum ar fi, de pildă, coroana de 12 stele pe fond albastru care simbolizează Europa și care nu e altceva decât coroana Fecioarei în iconografia catolică clasică. Cele 12 stele de pe drapelul european, așadar, nu au simbolizat niciodată numărul de țări din UE, căci stelele au fost 12 de la început și nu sunt altceva decât simbolul apostolilor din coroana Fecioarei.
Dar a fost oare Robert Schuman ireproșabil? Nu chiar. Se știe că era un bigot excepțional de zgârcit, care chiar a trăit o vreme prin mănăstiri, unde nu plătea nimic. «Sobru și modest», răspund în cor suporterii lui.
Venerabil pentru Biserica Catolică, Robert Schuman rămâne încă departe de a putea deveni sfânt. Pentru asta, Vaticanul trebuie să declare că a efectuat minuni, altfel zis cel puțin vindecări dovedite. Deocamdată, printre detaliile mai puțin miraculoase rămâne și acela că, după moartea lui, s-a descoperit că nu-și declarase servitoarea, o anume Marie Keller, la securitatea socială. «O uitare, desigur», afirmă Vaticanul. Mintea părintelui Europei era dincolo de asemenea detalii. Este, de aceea, cu atât mai ironic, mai ales în acest moment în care conclavul cardinalilor s-a reunit pentru a numi un nou Papă, că, de mai mulți ani încoace, se caută pur și simplu beatificarea lui Robert Schuman, cel a cărui declarație din 9 mai 1950 constituie actul de naștere al Europei de astăzi și care se va sărbători pe 9 mai ca fiind adevărata «Zi a Europei».
