Turcia este pregătită să găzduiască negocierile de pace Rusia-Ucraina

Turcia este pregătită să găzduiască din nou negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Istanbul, i-a spus președintele Recep Tayyip Erdogan omologului său rus Vladimir Putin într-o convorbire telefonică pe care au avut-o duminică, a anunțat Președinția turcă, relatează Reuters.
Putin anunțase în cursul nopții că propune discuții directe cu Ucraina la Istanbul în vederea încheierii războiului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns că Kievul este dispus să discute, dar Moscova trebuie mai întâi să fie de acord cu o încetare a focului.
Erdogan a salutat anunțul lui Putin și a spus că Turcia este pregătită să găzduiască negocieri care să conducă la o soluție permanentă, potrivit unui comunicat de la biroul lui Erdogan. Erdogan i-a spus, de asemenea, lui Putin că o încetare cuprinzătoare a focului ar crea mediul necesar pentru discuțiile de pace.
Propunerea lui Putin pentru discuții directe cu Ucraina a venit la câteva ore după ce marile puteri europene, inclusiv Franța, au cerut la Kiev ca Rusia să accepte o încetare a focului necondiționată de 30 de zile, altfel riscând să se confrunte cu noi sancțiuni „masive”.
Într-o convorbire separată cu președintele francez Emmanuel Macron, Erdogan a apreciat că a fost atins „un punct de cotitură istoric” și că oportunitatea ar trebui să fie valorificată, potrivit biroului lui Erdogan.
La rândul său, Macron a subliniat „necesitatea” ca Rusia să fie de acord cu o încetare necondiționată a focului de 30 de zile, potrivit sursei citate.
Turcia, membră NATO, a menținut relații cordiale atât cu Kievul, cât și cu Moscova de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Turcia și-a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei și i-a oferit acesteia ajutor militar, opunându-se în același timp sancțiunilor împotriva Rusiei.
Turcia a găzduit discuții între Rusia și Ucraina și în martie 2022, la scurt timp după începerea invaziei ruse. Proiectul de acord discutat atunci ar fi obligat Ucraina să renunțe la ambițiile sale de a adera la NATO și să accepte statutul de neutralitate permanentă și de țară fără arme nucleare în schimbul unor garanții de securitate din partea SUA, Rusiei, Chinei, Marii Britanii și Franței - cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU.
Anunțând propunerea sa de dialog direct cu Kievul, Vladimir Putin a spus că cere ca negocierile să se reia „din punctul în care au fost întrerupte” în martie 2022. Moscova a susținut tot timpul că ar fi ajuns atunci la un acord cu partea ucraineană, dar Kievul s-a retras brusc, la presiunile fostei administrații a lui Joe Biden.