Turul doi al prezidențialelor din România: lupta dintre candidați va fi una strânsă

Au rămas zile numărate până la votul decisiv de la alegerile prezidențiale din România. Lupta dintre cei doi candidați în cursa finală pentru Cotroceni va fi una strânsă, judecând după ultimele cercetări sociologice, care atestă o diferență mică între Nicușor Dan și George Simion. Ultimul a lipsit de la a treia dezbatere electorală organizată în campania pentru turul doi. În schimb, a făcut un tur în afara țării, fiind prezent inclusiv la un miting în Polonia, unde la fel ca și în România pe 18 mai vor avea loc alegeri prezidențiale. Simion a participat la o acțiune organizată de candidatul susținut de partidul pro-rus Lege și Justiție.
Sondajele din România îi plasează pe cei doi candidați la fotoliul de la Controceni practic pe picior de egalitate. Un studiu realizat de CURS arată că George Simion conduce în intențiile de vot ale alegătorilor, în timp ce Nicușor Dan se află la o distanță mică, de doar patru procente. Mai exact, pretendentul AUR este creditat cu 52% din intențiile de vot, iar candidatul independent Nicușor Dan cu 48%. Iar cercetarea publicată de Atlasintel arată că cei doi sunt umăr la umăr și ar acumula câte 48,2%. Votul nul ar fi de un procent, iar 2,6% dintre repondenți sunt nehotărâți.
Între timp, candidatul AUR nu se prezintă deja la treia de zbatere pentru turul doi. Acesta a fost văzut în Polonia, unde a participat la un miting electoral al candidatului pro-rus la președinția Poloniei, Karol Nawrocki.
Prezența lui Simion la eveniment a fost criticată de premierul Donald Tusk. Acesta a spus că „Rusia se distrează” văzându-l pe „pro-rusul George Simion” în Polonia. La rândul său, Simion l-a atacat pe liderul guvernului de la Varșovia și a spus că este „omul lui Putin în Polonia”.
Prezența lui George Simion în Polonia a fost criticată și de europarlamentarul Sigfried Mureșan, în opinia căruia, scopul lui Simion și al lui Nawrocki este de a „slăbi România, Polonia și Uniunea Europeană”.
Într-o analiză realizată de Reuters se menționează că o victorie a lui Simion ar putea destabiliza România, membră UE și NATO, și ar avea repercusiuni și în UE, mai ales când e vorba de chestiuni care necesită unanimitate.