Justiție

Comisia pentru alegerea noului șef al Procuraturii Anticorupție, constituită. Cine sunt membrii aleși

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a ales membrii Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Hotărârea a fost aprobată cu zece voturi pentru, în cadrul ședinței de astăzi, 15 mai. Comisia va fi constituită din cinci membri, trei dintre care sunt desemnați de CSP.

Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție va fi constituită dintr-un membru desemnat de Președinție, unul de ministerul Justiției și trei de Consiliul Superior al Procurorilor.

Președenția Republicii Moldova a desemnat-o pe Larisa Miculeț, consilieră a președintei pentru relațiile cu cetățenii. Conform informațiilor prezentate, Larisa Miculeț este juristă și diplomată de profesie, anterior a activat în calitate de procuror în Procuratura Republicii Moldova.

Roman Scripnic este membrul înaintat de Ministerul Justiției. Are o experiență profesională relevantă de peste 16 ani în domeniul juridic. În prezent, acesta are funcția de consilier al ministrului Justiției, cu atribuții directe în domeniul analizei legislative și reformei în sectorul Justiției.

Ceilalți trei membri aleși din partea CSP sunt:

Andreea Annamaria Chiș, judecător pensionar cu experiență de 28 de ani în instanțele judecătorești din România. A deținut funcția de membră în Consiliul Superior al Magistraturii din România, fiind anterior și membră a Comitetului Executiv în Rețeaua europeană a consiliilor judiciare. La etapa actuală, este implicată în calitate de expert pe mai multe proiecte ce țin de domeniul justiției și este și profesoară la Facultatea de Drept a Universității din Cluj-Napoca.

Procurorul Viorel Ciobanu, în funcție de 30 de ani, ocupând diverse poziții, atât de execuție, cât și de conducere în sistemul procuraturii. Actualmente, deține funcția de procuror în secția combaterea traficului de ființe umane a Procuraturii Generale. Concomitent, este formator în cadrul Institutului Național al Justiției.

Vitalie Rusu este cel de-al treilea membru propus de Consiliul Superior al Procurorilor. Rusu este doctor în drept, decanul Facultății de Drept și Științe Sociale la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, catedra de drept. Este profesor universitar cu experiență profesională în domeniul dreptului de 26 de ani. În perioada anilor 2010-2020, a activat și în calitate de avocat.

Hotărârea va fi publicată pe pagina oficială a CSP. Aceasta poate fi contestată de persoana vătămată în drepturile sale la Curtea Supremă de Justiție, s-a menționat după prezentarea hotărârii.

„Urmează să luăm legătura cu comisia care a fost constituită. Ei, în cel mai scurt timp, se întrunesc și demarăm procedurile și următoarele etape potrivit regulamentului și legii”, a precizat președintele CSP, Dumitru Obadă.

Potrivit CSP, comisia specială are ca sarcină de a verifica, la prima etapă - eligibilitatea candidaților pentru criteriile prevăzute de lege și în cea de a doua etapă vor fi realizate interviurile cu candidații eligibili.

Precizăm că în cursa pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție s-au înscris doi candidați. Este vorba de actualul șef interimar, Marcel Dumbravan, și adjunctul său, Octavian Iachimovschi.


Procurorul general, Ion Munteanu, a acceptat cererea de demisie a șefei PA, Veronica Dragalin, care a solicitat eliberarea din funcție începând cu 21 martie. Când și-a anunțat demisia, Dragalin a îndemnat deputații să respingă proiectul PACCO.

Anterior, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a avizat proiectul de lege privind constituirea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Membrii CSP au declarat că nu susțin lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ci propun fuzionarea acestora într-o structură unificată, pentru a evita eventuale blocaje în investigarea și judecarea cauzelor penale aflate în gestiunea acestora.

Proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost aprobat în primă lectură, pe 20 februarie, la numai o săptămână de la înregistrarea în Parlament. Proiectul a fost susținut de 61 de deputați ai majorității Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Inițiativa privind fuziunea PA și PCCOCS a fost anunțată de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, pe 29 ianuarie.

Citește mai mult