Sprijin financiar pentru antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului în dezvoltarea proiectelor de cooperare

Șase clustere economice nou-create vor beneficia de sprijin financiar în valoare totală de aproximativ 1,3 milioane de dolari pentru a-și accelera dezvoltarea și a încuraja cooperarea economică între comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit reprezentanților Organizației Națiunilor Unite în domeniul dezvoltării internaționale, asistența este oferită de Suedia și Marea Britanie prin intermediul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului”.
Cele șase clustere economice din Republica Moldova beneficiază de sprijin financiar nerambursabil în valoare de până la 275 de mii de dolari fiecare. Acestea reprezintă reuniuni ale agenților economici dintr-un anumit domeniu de producție. Prin urmare, clusterele din sectoarele industriei ușoare, legumicol, turistic, agroalimentar își vor îmbunătăți cu ajutorul granturilor producția și calitatea serviciilor.
Unul dintre beneficiari este și clusterul „Riviera Nistrului”, care promovează turismul ecologic și serviciile integrate pentru vizitatori și este constituit din 17 agenți economici din localitățile învecinate Lacului de Acumulare Dubăsari. Asistența obținută va contribui la sporirea competitivității ofertei turistice a regiunii, spune unul dintre membrii comunității, Ion Ștefăniță. El a mai precizat că antreprenorii locali contribuie și ei cu o investiție de 10 la sută.
Ne-am consolidat în această clacă regională să dezvoltăm acest brand turistic cu destinația Riviera Nistrului sau marea Moldovei. Agenții economici care sunt antrenați în dezvoltarea turismului la nivel local, cu adevărat, au primit acest grant pentru echipamente. Că este vorba de un bazin, sistem de climă, energie regenerabilă, aparate de cafea, de exemplu, sau alte necesități pentru un turism de calitate.
Managerul proiectului, Dumitru Parfentiev, a subliniat că investiția antreprenorilor ajunge și la 25 la sută. El spune că în procesul de lucru cu fiecare cluster, se pune accent pe întregul lanț valoric, de la prestatori până la producători și distribuitori.
Este foarte important pentru dezvoltarea economică locală și crearea locurilor noi de muncă, dar, de asemenea, pentru diversificarea gamei produselor oferite populații de pe ambele maluri ale Nistrului. Creștem valoarea adăugată pentru că încercăm să vindem nu doar morcov în stare proaspătă, dar morcov ambalat, etichetat și calibrat la niște pungi de un kilogram, jumătate de kilogram, care este numai bun de a fi plasat în rețelele comerciale din Republica Moldova, dar și orientate exporturilor.
Precizăm că, începând cu anul 2019, PNUD Moldova și partenerii săi - Uniunea Europeană, Suedia, Elveția, Marea Britanie - au susținut formarea și dezvoltarea în Republica Moldova a 17 clustere, investind 4,8 milioane de dolari. În 2024, nouă dintre acestea au finalizat procesul de certificare în excelență.