Experți, despre negocieri: Ucraina așteaptă soluții. Putin tergiversează, iar Trump ar putea reacționa
Negocierile pentru încetarea războiului nu înregistrează, deocamdată, progrese și necesită eforturi diplomatice. Experții în securitate atrag atenția că Moscova continuă să obstrucționeze orice soluție diplomatică reală, iar pacea din Ucraina depinde de unitatea SUA și a UE, dar și de presiunea internațională asupra Rusiei. Constatările au fost făcute în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Expertul în securitate, Ștefan Bejan, a explicat că, deși au fost lansate semnale diplomatice, liderul rus își subminează credibilitatea internațională, în timp ce cel ucrainean a făcut o demonstrație de leadership strategic:
Zelenski demonstrează că este un adevărat lider și a știut foarte bine să iasă învingător, cel puțin la nivel de percepție publică. Practic, l-a pus în dificultate pe Putin și a reușit să câștige mai multă credibilitate în ochii lui Trump. Însă, încetarea focului în Ucraina nu poate fi decisă decât de Vladimir Putin, iar delegațiile trimise la Istanbul sunt de fațadă. Putin reușește, în continuare, foarte bine să-l ducă de nas pe Trump, iar acest lucru devine deja ridicol. Se discreditează ca factor de decizie la nivel internațional.
Pe fondul blocajului diplomatic, experții avertizează că Rusia ar putea pregăti o nouă ofensivă militară în lunile următoare, profitând de mobilizarea masivă:
Vorbim despre o economie care deja funcționează în regim de război și despre aproximativ un milion de soldați care, în cazul unei păci, se vor întoarce în Federația Rusă – oameni cu traume psihologice și fizice. Acest lucru va îngreuna serios sistemul economic și social rus și va reprezenta un pericol pentru regimul Vladimir Putin.
Și experta în securitate, Ionela Ciolan, consideră că Luderul de la Kiev are o mai mare credibilitate la nivel internațional.
Zelenski a fost mai convingător în ceea ce privește pacea în Ucraina, ceea ce îl pune într-o lumină favorabilă și demonstrează că Putin se opune acestor negocieri, blocând astfel încheierea războiului. Putin continuă o politică maximalistă în privința Ucrainei: își dorește o schimbare de regim la Kiev, desființarea forțelor armate ucrainene, excluderea aderării Ucrainei la NATO și, indirect, blocarea aderării la Uniunea Europeană.
Ciolan, consideră că acțiunile lui Putin ar putea determina Washingtonul să adopte o politică mai fermă față de Kremlin.
Trump ar putea opri această politică împăciuitoare față de Rusia. S-ar putea ca președintele Trump, împreună cu partenerii europeni, să adopte o abordare mai dură față de Rusia – una care să includă sancțiuni economice și restricții privind exporturile de gaz natural, ceea ce ar priva Moscova de capital strategic.
Amintim că Negocierile directe pentru încetarea războiului ruso-ucrainean au loc în Turcia, la Istanbul – primul astfel de format din ultimii trei ani. Întâlnirea are loc în absența lui Vladimir Putin și Donald Trump. Kremlinul a transmis, că delegația rusă va fi condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski. Delegația SUA este condusă de secretarul de stat Marco Rubio.. Volodimir Zelenski participă la negocierile de pace după ce oficiali americani și europeni l-au convins că prezența sa ar consolida poziția Ucrainei. El a declarat că va participa efectiv la negocieri doar dacă Putin se alătură, menționțnd că „toate răspunsurile despre acest război sunt la Moscova”.
Delegațiile ruso-ucrainene urmează să se întâlnească astăzi.
Ce acțiuni au avut loc în prima zi de negocieri, vedeți AICI.