Social

Consilierul pe agricultură al premierului și-a dat demisia: „Nu doresc să dețin funcție de dragul titulaturii”. Ce spune Executivul

Alexandru Bădărău a demisionat din funcția de consultant pe domeniul agriculturii în Cabinetul premierului Dorin Recean, invocând lipsa condițiilor necesare pentru exercitarea mandatului și excluderea agricultorilor din procesele decizionale. Guvernul susține însă că Bădărău nu s-ar fi implicat în activitatea executivului și „nu era prezent la muncă”.

În scrisoarea de demisie, Bădărău afirmă că, la peste două luni de la numire, comunicarea promisă cu sectorul agricol „a rămas doar la nivel declarativ”, iar el nu a fost inclus în procesele de consultare, nu a avut acces la informații esențiale și nu i s-au oferit instrumentele administrative necesare.

„Nu doresc să dețin funcție de dragul titulaturii. Consider regretabil și profund îngrijorător faptul că, în ciuda declarațiilor publice despre deschidere și dialog, în realitate asistăm la o izolare deliberată a vocii fermierilor și producătorilor agricoli din procesele decizionale strategice ale țării, într-un moment când soarta întregului sector depinde de deciziile luate acum în contextul integrării europene”, se arată în cererea de demisie a lui Bădărău.

De cealaltă parte, Executivul, a precizat că premierul Dorin Recean a acceptat demisia lui Alexandru Bădărău, menționând că acesta „nu a fost prezent la muncă, nici nu a solicitat participarea sau organizarea vreunei ședințe în domeniu, nu a venit cu propuneri concrete și nu a îndeplinit sarcinile primite de la prim-ministru în legătură cu îmbunătățirea mecanismului de sprijin pentru agricultori” .

„Schimbările spre bine se pot face doar prin implicare reală, nu declarații”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Amintim că Alexandru Bădărău a fost numit consilier pentru domeniul agricol al premierului în martie 2025.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult