Regional

Tragedie în raionul Ștefan Vodă // Doi frați, de 10 și 11 ani, găsiți înecați

dse.md
Sursa: dse.md

Cei doi frați din localitatea Volintiri, raionul Ștefan Vodă, dați dispăruți sâmbătă după-amiază, au fost găsiți înecați în iazul din localitate, pe malul cǎruia au fost gǎsite hainele și încǎlțǎmintea acestora. După mai multe ore de căutări, corpurile neînsuflețite ale copiilor au fost extrase din apǎ de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„Corpurile copiilor au fost transportate la morga din orașul Ștefan Vodă. Copiii, din câte am înțeles eu, nu au ascultat de îndrumările mamei. Ei au plecat după o vită cornută, dar s-au distras. Căutările au început la ora 16:00. Copiii provin dintr-o familie numeroasă, cu cinci copii”, ne-a declarat primarul satului Volintiri, Igor Hîncu.

Potrivit primarului, pentru căutări a fost solicitat și ajutorul salvatorilor de la Chișinău.

„Două echipaje de salvatori au fost alertate la fața locului pentru a recupera corpurile neînsuflețite ale celor doi minori. Două ore au durat căutările, întrucât la fața locului au fost două echipaje, inclusiv scafandrii din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr. 1. Circumstanțele cazului urmează a fi investigate”, ne-a confirmat Liliana Pușcașu, ofițer de presă la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului, 18 persoane, inclusiv patru minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.

Doi frați din raionul Ștefan Vodă, de negăsit. Poliția desfășoară acțiuni de căutare

Doi frați din localitatea Volintiri, raionul Ștefan Vodă, cu vârste de 10 și, respectiv, 11 ani, sunt de negăsit. Mama copiilor a alertat Poliția după ce, ajungând acasă, a constatat lipsa copiilor.

Imediat au fost demarate măsuri ample de căutare. În apropierea iazului din sat au fost depistate mai multe articole vestimentare, recunoscute de femeie ca aparținând celor doi copii.

Polițiștii continuă căutările, cu mobilizare maximă, alături de salvatori și localnici.

Potrivit Poliției, sunt verificate lacurile și împrejurimile.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la localizarea copiilor sunt îndemnate să apeleze de urgență la 112.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult