Externe

SUA amână introducerea tarifelor de 50% pentru importurile din UE până pe 9 iulie

Președintele SUA, Donald Trump, a renunțat, pentru moment, la planul de a impune tarife vamale de 50% pentru importurile din Uniunea Europeană. Introducerea taxelor a fost amânată până pe 9 iulie, timp în care ar urma să aibă loc negocieri. Decizia vine după o convorbire telefonică cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a cerut mai mult timp pentru ajungerea la un acord comercial între cele două părți, notează Reuters.

„Am avut o convorbire foarte plăcută și am fost de acord să amânăm. A spus că ne vom întâlni rapid și vom vedea dacă putem ajunge la o înțelegere”, a declarat Trump.

Piețele europene au reacționat pozitiv la anunț: moneda euro a atins cel mai ridicat nivel față de dolar din ultimele trei săptămâni, iar acțiunile companiilor auto, de lux și producători de vinuri au crescut semnificativ.

Tensiunile comerciale dintre Washington și Bruxelles persistă însă, în condițiile în care SUA cer concesii unilaterale din partea UE pentru a facilita accesul companiilor americane pe piața europeană. În același timp, Uniunea Europeană insistă asupra unui acord reciproc avantajos.

Deși UE este deja supusă unor tarife americane de 25% pentru oțel, aluminiu și autoturisme, precum și unui tarif general de 10% pentru celelalte produse, Trump amenințase vineri cu majorarea acestora la 50%, începând cu 1 iunie, acuzând lipsa de progrese în negocieri.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult