Justiție

CSP desemnează astăzi candidatul pentru funcția de procuror general interimar

Candidatul pentru exercitarea interimatului funcției de procuror general va fi desemnat în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor din 28 mai. Cei interesați să ocupe această funcție au la dispoziție 24 de ore pentru a-și depune dosarele. Decizia a fost luată în ședința de marți, 28 mai, a Consiliului, după ce fostul procuror general Ion Munteanu a depus jurământul în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit președintelui CSP, Dumitru Obadă, pot depune dosarul „toți procurorii din sistem care consideră că sunt capabili să își asume acest mandat provizoriu interimar”. Candidații trebuie să transmită o cerere, o scrisoare de motivare și un CV privind cariera profesională.

Conform legislației, procurorul general interimar trebuie să fie cetățean al Republicii Moldova, să cunoască limba română, să aibă studii superioare în domeniul juridic, o reputație ireproșabilă, să nu fi fost declarat vinovat pentru săvârșirea unor infracțiuni sau supus măsurilor de ocrotire judiciară și să dețină cel puțin 10 ani de experiență în domeniul dreptului.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost justificat de CSP prin „necesitatea de a asigura continuitatea managerială și de procedură penală în ierarhia organelor procuraturii”.

Ședința urmează să aibă loc ora 15:00.

Funcția de procuror general a devenit vacantă după numirea lui Ion Munteanu în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Decretul prezidențial privind numirea sa a fost semnat la sfârșitul săptămânii trecute și publicat luni în Monitorul Oficial. Marți, Ion Munteanu a depus jurământul în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult