Calvarul continuă: blocul din Durlești, lovit de ploi după incendiul devastator
La aproape două săptămâni de la incendiul devastator care a distrus mansarda blocului de locuințe din Durlești, locatarii se confruntă acum cu un alt calvar – ploaia care pătrunde nestingherit în apartamente și pe holuri. Autoritățile promit un acoperiș provizoriu, pentru care deja au fost alocați peste 1 milion 200 de mii de lei. Decizia a fost luată luni de Comisia pentru Situații Excepționale. Până încep însă lucrările, oamenii rămân neputincioși în fața naturii.


Așa arată acum holurile de la etajele superioare ale blocului din Durlești. Podelele sunt ude, iar din tavan picură constant apă murdară, care se adună în găleți și ligheane împrăștiate peste tot. Tencuiala s-a îngălbenit, semn clar că umezeala a pătruns adânc în pereți. Locatarii care nu au reușit să-și revină după incendiul devastator, acum au nopți nedormite din cauza ploilor, care potrivit meteorologilor, se vor menține și în următoarele zile.


Toată noaptea și la 2:00 au lucrat și strâns apa. Nu se mai termină, vedeți și singuri cum curge. Care putem venim aici și ajutăm ori că au ars ori că sunt inundate trebuie reparație.
Una dintre femei cu care am stat de vorbă locuiește în acest bloc, la etajele inferioare. Acum își ajută fiica, apartamentul căreia se află la ultimul etaj și care a fost distrus de incendiu, iar acum este inundat din cauza ploilor. Vorbește cu indignare despre situația în care s-a pomenit familia ei, după ce a aflat că mansarda a fost construită ilegal.
Se spune că nu trebuia să fie construit aici. De ce nimeni nu s-a gândit? Doar au fost puse semnături și acum toți s-au dat la perete. La nimeni nu le pasă că lumea a rămas cu datorii, au luat credite. Oameni buni, cum e posibil așa ceva? Cine îi va ajuta? Ei au copii!


Și locatarii de la etajul opt spun că nu mai pot locui în apartamente, care au fost inundate încă din ziua incendiului.
Nu locuim aici momentan, am dormit o seară, dar nu este posibil de trăit aici, este umiditate mare și copiii nu pot să doarmă, și e frig.
Ploaia a provocat pagube serioase și la etajele inferioare. Apa s-a scurs pe pereți și prin plafon către apartamentele de la etajele trei și patru, formând bălți pe coridoare. Pereții sunt umezi și deja încep să mucegăiască. Locatarii, disperați, au fost nevoiți să scoată gălețile, pentru a strânge apa care se scurge continuu din tavan.


La noi aici a fost umflat podul, am scos candelabrul, am fost ieri și am strâns. Iată pe la ventilația asta cel mai mult a venit. La dulap oleacă, aici au fost niște șervete.
Iată din țevi acolo curge. Le acoperim cu ce putem. Suntem nevoiți să trăim cu asta.

Amintim că incendiul care a izbucnit la blocul de locuințe din strada Tudor Vladimirescu din Durlești, a distrus în totalitate cele 16 apartamente de la mansardă, care ulterior s-a stabilit că a fost construită ilegal. Comisia pentru Situații Excepționale a decis să aloce peste 55 de mii de lei pentru serviciile de expertizare tehnică și pentru identificarea unei soluții tehnice pentru proprietarii care au locuit în mansarda distrusă.
Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat că fiecare familie afectată de incendiul de săptămâna trecută va beneficia de un ajutor financiar de 10.000 de lei. Pe lângă ajutorul financiar, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că familiile afectate vor beneficia de vouchere pentru necesități urgente și cazare temporară.
În urma incendiului produs la un bloc de locuințe din orașul Durlești, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a inițiat un control în domeniul construcțiilor și urbanismului, cu scopul de a verifica respectarea cerințelor de calitate pe parcursul tuturor etapelor procesului de construire – de la concepere și proiectare, până la execuție și exploatare.