Aliații vor intensifica ajutorul pentru Ucraina pentru a pune capăt războiului și a preveni noi escaladări
La Summitul B9 de la Varșovia, la care au participat țările ce au aderat la NATO după prăbușirea Uniunii Sovietice, s-a discutat despre securitatea statelor din Europa de Est. În declarația finală, aliații au convenit că se vor sprijini reciproc în cazul unei amenințări și că e necesar să intensifice ajutorul pentru Ucraina pentru a pune capăt războiului și a preveni noi escaladări. La întâlnire a fost invitat președintele american Joe Biden și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Liderul de la Casa Albă le-a transmis țărilor de pe flancul estic al NATO că este onorat să fie prezent la această reuniune cu cei care reprezintă „prima linie” a apărării colective în Europa.

„Flancul Estic al NATO, sunteți prima linie a apărării noastre colective și înțelegeți cel mai bine care este miza acestui conflict, nu doar pentru Ucraina, ci și pentru libertatea democrațiilor din Europa și din întreaga lume”, a menționat Joe Biden.
Klaus Iohannis a transmis în mesajul său că NATO este puternică și dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi, iar aliații trebuie să fie uniți pentru descurajarea Rusiei.
„Rusia acționează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia și Ucraina”, a subliniat președintele României.
Potrivit Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg, aliații, care nu au fost niciodată mai uniți decât acum, sunt gata să apere fiecare centimetru de teritoriu care se află sub umbrela Alianței.
„La un an de la lansarea invaziei Rusiei, președintele Putin nu se pregătește pentru pace. Dimpotrivă, el se pregătește pentru mai mult război. Așa că trebuie să ne susținem și să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina. Trebuie să-i dăm Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a învinge. Nu știm când se va termina războiul, dar când se va termina, trebuie să ne asigurăm că istoria nu se repetă”, afirmă Jens Stoltenberg.
Summitul B9 se desfășoară în contextul împlinirii unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Acesta are ca obiectiv coordonarea acțiunilor dintre Aliații de pe Flancul Estic al NATO și SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război. Reuniunea B9 a fost fondată în 2015, la București, după ce Rusia a invadat Crimeea.