Social

Consilierul municipal Victor Chironda a demisionat

Consilierul municipal Victor Chironda și-a dat demisia. Acesta afirmă că pleacă din cauza conducerii actuale de la Primărie, dar și din cauza că „CMC a devenit o anexă docilă a partidului MAN, iar funcționarea acestuia a fost complet blocată”. În replică, reprezentanții Primăriei au declarat că în funcția de consilier, Chironda nu a propus niciun proiect de decizie în perioada mandatului său în CMC.

Victor Chironda a mai scris pe rețelele de socializare că a încercat să propună soluții pentru dezvoltarea Chișinăului, prin intermediul unor proiecte: „A fost o perioadă în care am încercat să fac diferența și să aduc soluții pentru Chișinău. Am venit cu proiecte de decizie, am analizat minuțios fiecare proiect de decizie propus de primărie și le-am respins ferm pe cele care contraveneau intereselor cetățenilor”.

„Consilierul în funcția sa nu a propus nici un proiect de decizie în perioada mandatului său în CMC. Totodată, din informațiile pe care le cunoaștem, motivul este că acesta a acceptat o funcție de consultant la Guvern, într-un proiect extern. Este dreptul fiecăruia să facă alegerea, dar fără manipulări în spațiul public”, a menționat Primăria municipiului Chișinău.

Fostul consilier nu a asistat la ultimele trei ședințe ale CMC, argumentând că „nu este corect să ia patru mii de lei pe zi pentru ședințe sterile, în care nu se decide nimic pentru orășeni”.

Victor Chironda și-a început mandatul de consilier municipal al Platformei DA în noiembrie 2023, înlocuindu-l pe Dinu Plîngău.

În perioada 2019-2021, Chironda a exercitat funcția de viceprimar al capitalei, iar la alegerile locale din 2023 a candidat la funcția de primar general.

Citește mai mult