Apartamentele din capitală, tot mai scumpe? Estimările BNM pentru 2025

Prețurile la locuințe în Republica Moldova au crescut în medie cu 15 mii de euro în primele 3 luni ale acestui an, ajungând la 104 mii de euro, arată datele Băncii Naționale a Moldovei. Rezultatele de la sfârșitul trimestrului I evidențiază o creștere accelerată, pentru prima dată, a prețurilor pe piața imobiliară rezidențială, atât pe segmentul primar, cât și pe cel secundar, fapt datorat, în mare parte, accesului extins la finanțare în cadrul Programului guvernamental „Prima Casă Plus”. Experții imobiliari susțin că deși cererea rămâne ridicată, ofertele sunt prea scumpe pentru bugetul cumpărătorilor.
Potrivit Băncii Naționale, pe piața imobiliară rezidențială se atestă o reducere a numărului de tranzacții de vânzare-cumpărare de locuințe, precum și a numărului de imobile achiziționate prin intermediul creditului ipotecar. Diminuarea numărului de tranzacții arată că majorarea prețurilor la imobile a început să inhibe cererea, fiind mai puțini cumpărători potențiali, ținând cont de prețurile mari.
La finele trimestrului IV 2024, ponderea tranzacțiilor de vânzare/cumpărare finanțate cu ajutorul creditelor ipotecare a constituit aproximativ 32 de procente, însă, către sfârșitul trimestrului I al acestui an, a atins 41 la sută. BNM spune că acest fapt indică reducerea potențialului de procurare din surse proprii ale populației și recurgerea tot mai frecventă la creditele bancare.
Această tendință este confirmată și de agenții din domeniul imobiliar. Datele prezentate de Banca Națională reflectă o medie care include atât apartamente de lux, cât și cât și terenuri și locuințe eligibile prin intermediul programului Prima Casă + vizate de programele de sprijin guvernamental, susține expertul imobiliar Victor Romanescu. Deși cererea rămâne ridicată, ofertele sunt mai scumpe decât își pot permite bugetele majorității clienților.
Oferta actuală de pe piață contrabalansează cu cererea, deoarece în prezent cererea este la un nivel de 125–130 de mii de euro , în timp ce oferta este la 140–150 de mii. Astfel, observăm o corecție negativă a prețurilor. Această corecție este justificată de condițiile pieței – aparent din cauza unui număr mai redus de cumpărători. Dar eu nu cred că sunt mai puțini cumpărători – poate sunt la fel de mulți, sau chiar mai mulți. Cred că această corecție din piață este o consecință firească a faptului că până acum prețurile afișate erau exagerate.
Tendințele sunt incerte pentru următoarele luni. Rămâne de văzut dacă o eventuală creștere a ofertei va reuși să tempereze prețurile și să îmbunătățească accesul la locuințe pentru tinerii beneficiari ai programelor guvernamentale.
Mulți vânzători au crezut că piața va continua să crească și voi putea vinde tot mai scump. Dar nu există alte perspective. Acum, când cineva iese în piață, o face cu prețuri mult mai exagerate. Programul Prima Casă Plus, de exemplu, nici nu mai presupune o primă rată reală. Deși băncile cer o listare inițială, acum măcar 5% ar trebui să reprezinte un avans real.
Banca Națională a Moldovei avertizează că prețul mediu al locuințelor poate ajunge la 127.000 de euro.
Potrivit BNM, ar putea surveni o stagnare a numărului de tranzacții de vânzare/cumpărare din cauza scăderii potențialului de cumpărare a gospodăriilor eligibile pentru contractarea serviciilor de finanțare la procurarea bunurilor imobile.