Percheziții CNA la vama Leușeni: o persoană reținută, alți cinci angajați vizați

Centrul Național Anticorupție anunță că, în urma perchezițiilor desfășurate în această dimineață la postul vamal Leușeni, o persoană a fost reținută. În privința altor cinci angajați ai Serviciului Vamal, acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare. Potrivit unui comunicat al instituției, activitatea postului vamal nu a fost afectată de intervenția ofițerilor anticorupție.
Potrivit materialelor cauzei, funcționari publici din cadrul postului vamal ar fi pretins și primit, în mod repetat, sume de bani necuvenite de la conducători de curse internaționale, pentru a facilita perfectarea fără obstacole a procedurilor vamale. Mijloacele bănești erau solicitate în funcție de destinația, cantitatea, volumul și valoarea mărfurilor transportate peste frontiera de stat.
CNA precizează că schema avea un caracter continuu, iar până în prezent au fost pornite cinci cauze penale. În scopul documentării faptelor și acumulării probelor, au fost efectuate 20 de percheziții – la birourile de serviciu, domiciliile și în automobilele funcționarilor vizați.
Fragment din discuțiile a două persoane în cauza penală de corupție, documentată de CNA la postul vamal Leușeni:
Percheziții CNA la vama Leușeni într-un dosar de corupție. Sunt vizați mai mulți vameși
Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară în această dimineață percheziții la postul vamal Leușeni. Potrivit informațiilor preliminare, mai mulți angajați ai Serviciului Vamal sunt vizați într-un dosar de corupție.
Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.
Amintim că, pe 21 mai, șeful Biroului Vamal Centru, un broker vamal și șeful Postului Vamal Intern Căușeni au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de corupere pasivă. Aceștia sunt acuzați că ar fi pretins și primit, în mai multe tranșe, suma de peste 40.000 de dolari. Banii ar fi fost oferiți pentru facilitarea importului de mărfuri destinate regiunii transnistrene și pentru a evita constatarea unor nereguli legale. Doi dintre cei trei învinuiți în dosarul de corupere pasivă instrumentat de CNA și procurorii din municipiul Bălți au fost plasați în arest preventiv, iar cel de-al treilea – în arest la domiciliu.
În timpul perchezițiilor, de la suspecți au fost ridicate telefoane mobile și bani în diferite valute, în valoare totală de aproximativ 1,1 milioane de lei.
Serviciul Vamal a condamnat public faptele investigate și a anunțat că va colabora cu instituțiile de anchetă, menționând că integritatea rămâne o prioritate instituțională. Ancheta este în desfășurare.