Polonezii le-au pus gând rău „tricolorilor”: „bialo-czerwoni” doresc să se revanșeze pentru înfrângerea suferită acum doi ani

Jucătorii echipei naționale de fotbal a Poloniei continuă pregătirile în vederea meciurilor din această lună. Pe 6 iunie, „bialo-czerwoni” vor juca pe teren propriu meciul amical cu echipa Republicii Moldova, iar pe 10 iunie, vor evolua în deplasare în compania celei a Finlandei, iar partida contează pentru ciclul preliminar al Campionatului Mondial din anul 2026.
Disputa cu „tricolorii” are o încărcătură aparte. În calificările EURO 2024, discipolii lui Sergiu Cleșcenco au obținut 4 puncte în două pertide cu polonezii, iar în confruntarea de la Chișinău au învins cu 3:2 revenind de la 0:2.
„Meciurile noastre din luna martie, cele cu Lituania și Malta nu au fost convingătoare, chiar dacă le-am câștigat pe ambele. Cred că suntem datori să jucăm altfel, inclusiv în perspectiva meciului amical cu Republica Moldova, echipă în fața căreia am pierdut acum doi ani. Cu Finlanda ne dorim să acumulăm toate cele 3 puncte.”, a declarat fundașul polonezilor Jakub Kiwior.
În vederea partidelor cu Republica Moldova și Finlanda, selecționerul Michal Probierz nu se va putea baza pe atacantul Robert Lewandowski. După un sezon epuizant, golgheterul "all-time" al echipei naționale cu 85 de goluri la activ, a plecat mai devreme în vacanță.
„În cei mai buni ani ai lor, Zlatan Ibrahimovic și Cristiano Ronaldo au avut și ei ocazia să se odihnească. Vorbim despre un jucător de 36 de ani. Să ne amintim că Robert a jucat aproape 4 mii de minute în acest sezon. Este o ordine firească a lucrurilor, îmbătrânește și trebuie să-l respectăm. Trebuie să ne gândim la sănătatea fotbalistului. Vom juca fără el și vom face tot posibilul să câștigăm aceste meciuri.”, a subliniat selecționerul Michal Probierz.
Meciul amical Polonia - Republica Moldova se va disputa vineri, 6 iunie, pe stadionul Slanski din orașul Chorzow. Partida va începe la ora 21 și 45 de minute și va fi transmisă în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1.