Ucraina, un an de război // Declarația comună a liderilor UE: „Ne vom asigura că Ucraina triumfă”
Liderii celor 27 de state membre ale UE au emis joi o declarație comună, cu o zi înainte de împlinirea unui an de la începutul invaziei ruse în Ucraina, promițând să nu se oprească până când țara condusă de Volodimir Zelenski va obține victoria, va fi reconstruită și până când „se va face dreptate”, relatează The Guardian și CNN.

Ucraina este „parte a familiei noastre europene”, iar poporul său a dat dovadă de „hotărâre în apărarea democrației și a libertății, de rezistență în fața greutăților și de demnitate atunci când s-a confruntat cu crimele Rusiei”, se precizează în declarație.
„Ne vom asigura că Ucraina triumfă, că dreptul internațional este respectat, că pacea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional sunt restabilite, că Ucraina este reconstruită și că se face dreptate. Până în acea zi, nu ne vom odihni”, au transmis liderii europeni.
Ei promit, astfel, că „Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina din punct de vedere politic, economic, umanitar, financiar și militar, inclusiv prin achiziții rapide și coordonate din partea industriei europene”.
De asemenea, liderii țărilor din blocul comunitar dau asigurări că vor sprijini „reconstrucția Ucrainei, pentru care ne vom strădui să folosim activele rusești înghețate și imobilizate în conformitate cu legislația UE și internațională”.
„Vom spori în continuare presiunea colectivă asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului său de agresiune. În acest scop, vom adopta un al zecelea pachet de sancțiuni și vom lua măsuri împotriva celor care încearcă să ocolească măsurile UE”, se mai precizează în declarația comună.