Nouă posturi TV și radio, amendate pentru modul în care au reflectat războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Suma se ridică la peste 200 mii lei
Nouă servicii media, dintre care șapte posturi TV și două radio au fost sancționate de Consiliul Audiovizualului (CA) pentru modul în care au reflectat războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Potrivit CA, din cele șapte posturi TV sancționate, cinci nu au asigurat informarea corectă, încălcând principiile bunei credințe, imparțialității, echilibrului de opinii, separării faptelor de opinii, în timp ce alte două posturi TV au fost avertizate pentru documentare insuficientă.
Consiliul Audiovizualului anunță, totodată, că a inițiat, din oficiu, controlul privind corectitudinea cu care au fost reflectate tema refugiaților, decizia de interzicere a simbolurilor ce ilustrează și justifică agresiunea militară, precum și o serie de alte evenimente de însemnătate social-politică, în contextul războiului.
Astfel, în rezultatul monitorizărilor, CA a aplicat 65 de sancțiuni: 25 amenzi și 40 de avertizări publice, suma totală a amenzilor fiind de 213 000 de lei.