Externe

Ucraina, un an de război // Primele tancuri Leopard au ajuns la Kiev. NATO și UE reacționează rezervat la propunerea chineză de încetare a focului în Ucraina

Situația din sudul Ucrainei este periculoasă, iar în est - foarte dificilă. Lupte grele se dau în Herson, în timp ce regiunile Lugansk și Donețk sunt supuse unor atacuri masive din partea forțelor ruse, care țintesc să ocupe aceste teritorii. În pofida tuturor greutăților, armata ucraineană a reușit să respingă aproape 100 de atacuri ale inamicului, în ultimele 24 de ore. Totodată, Statele Unite au anunțat, astăzi, o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina, în sumă totală de 2 miliarde de dolari. Noul lot care nu provine din rezervele armatei americane ar putea ajunge la Kiev abia peste câteva luni. Acesta include muniții suplimentare pentru artilerie și pentru sistemele de lansatoare de rachete HIMARS, precum și drone, a indicat Pentagonul într-un comunicat. Între timp, în Ucraina au ajuns primele tancuri Leopard.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Primele patru tancuri Leopard promise de Polonia au ajuns în Ucraina. Pentru a oferi acest suport, prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, a venit la Kiev.

„Vă transmit în mod simbolic tancurile pe care le-am adus astăzi”, a menționat șeful guvernului de la Varșovia.

„Suntem recunoscători Poloniei, că Mateusz este gata să înceapă antrenamentul piloților noștri, ceea ce este și un semnal important acum. Știți că am convenit cu Marea Britanie cu privire la antrenamentul pe aeronava Typhoon, iar acum F-16 și, astfel, apare oportunitatea de a începe formarea unei noi coaliții - una pentru avioane”, a menționat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Între timp, Organizația Națiunilor Unite a votat o rezoluție pentru oprirea războiului și retragerea trupelor ruse din Ucraina, iar într-un document publicat de Ministerul de Externe al Chinei este prezentată viziunea Beijingului privind pacea dintre cele două țări. În principal, se menționează că dialogul și negocierile sunt singurele soluții viabile la criza din Ucraina. NATO și UE reacționează rezervat la propunerea chineză de încetare a focului în Ucraina. Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, respinge planul de pace prezentat de Beijing, spunând că China nu este credibilă.

„China nu are prea multă credibilitate, deoarece nu a reușit să condamne invazia ilegală a Ucrainei. De asemenea, cu doar câteva zile înainte de invazie, a semnat un acord între președintele XI Jinping și președintele Vladimir Putin cu privire la un parteneriat nelimitat cu Rusia”, a subliniat Jens Stoltenberg.

La rândul ei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen consideră că Beijingul nu a venit cu un plan de pace, ci cu niște principii.

„Trebuie să le vedem într-un anumit context și acesta este contextul pe care China și l-a asumat deja, alegând de partea cui este, prin semnarea, de exemplu, a unei prietenii nelimitate (cu Rusia) chiar înainte de invazie. Așa că ne vom uita la principii, desigur, dar o vom face în contextul în care China s-a poziționat deja de o parte”, a declarat Ursula von der Leyen.

Și administrația de la Kiev respinge planul elaborat de China. Potrivit, consilierului prezidențial, Mihailo Podoleak, orice armistițiu între armata ucraineană și forțele militare ruse va fi condiționat de revenirea la frontierele Ucrainei din 1991.

Citește mai mult