Experți: Vizita președintelui Nicușor Dan la Chișinău indică faptul că R. Moldova în continuare este o prioritate pentru București

Vizita președintelui Nicușor Dan demonstrează că Republica Moldova rămâne o prioritate pentru România, susțin experții. Totodată, aceștia remarcă faptul că întrevederea dintre cei doi lideri de la București și Chișinău va trasa viitoarea colaborare între țări.
Vizita președintelui român Nicușor Dan la Chișinău era una așteptată, a afirmat analistul politic și editorialistul Nicolae Negru la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Potrivit lui, întâlnirea celor doi președinți de pe ambele maluri ale Prutului este una semnificativă și arată deschiderea celor două țări pentru colaborare.
Dar în cazul lui Nicușor Dan mai are o semnificație această vizită, fiindcă trebuie să spunem că alegătorii români din Republica Moldova au înclinat balanța în favoarea sa. Acum nu mă refer la turul II, dar mă refer la turul I, fiindcă diferența dintre Crin Antonescu și Nicușor Dan a fost de nici măcar 3.000 de voturi și asta înseamnă că modul cum au votat cetățenii români din Republica Moldova a determinat ieșirea sa în turul II și, în final, câștigarea mandatului de președinte.
Liderul de la Cotroceni își dorește ca proiectele comune inițiate între Republica Moldova și România să avanseze și să existe o mai mare claritate când acestea vor fi finalizate, susține expertul în relații internaționale și securitate de la WatchDog, Grigore Guzun.
Totuși, Nicușor Dan este un politician diferit de cei tradiționali și, dacă analizăm puțin cariera sa politică sau drumul său politic, vedem totuși că este un politician care pune accent mai mult pe acțiuni decât pe marketing, așa să-i spunem. Da, eu cred că dumnealui încearcă, de fapt, să accelereze toate aceste procese, pentru că eu cred că, pe de o parte, și domnul Nicușor Dan înțelege riscul la care este supusă Republica Moldova în ultima perioadă, în ultimii trei ani, și, de fapt, riscul cel mare - alegerile din septembrie.
La rândul său, și politologul de peste Prut, Cătălin Gabriel Done, a menționat că această vizită va consolida relațiile dintre cele două țări și demonstrează încă o dată că România este alături de Republica Moldova și susține integrarea țării în familia europeană.
Este o vizită care indică faptul că Republica Moldova rămâne o prioritate pentru politica externă a administrației de la București - o administrație prezidențială care, pe de-o parte, este extrem de încărcată de legitimitate din partea poporului român și este o administrație care, de ce nu, trebuie să recunoaștem, a reușit să își consolideze poziția de învingătoare în alegerile prezidențiale din România și datorită cetățenilor Republicii Moldova, care au votat în majoritate pentru o direcție proeuropeană a României.
Experții au mai subliniat că integrarea țării noastre în Uniunea Europeană este o prioritate la București, susținută de președintele Nicușor Dan. Totodată, Republica Moldova a demonstrat că este un partener de încredere pentru România, iar această vizită va avea un impact pozitiv asupra ambelor țări.