Politic

Președintele României, Nicușor Dan, interviu în exclusivitate la Moldova 1: „Mi-aș dori ca garanția de securitate pentru R. Moldova să fie împreună cu toată UE”

România știe ce are de făcut în relația cu R. Moldova, iar noul președinte de la București, Nicușor Dan, își dorește un ritm mai accelerat în soluționarea problemelor legate de cozile de la vamă sau birocrația din procesul de redobândire a cetățeniei române. Într-un interviu oferit marți, 10 iunie, în exclusivitate la Moldova 1, președintele României a enumerat prioritățile mandatului său în raport cu R. Moldova, astfel încât statul nostru să avanseze pe calea europeană, inclusiv pentru a-și spori securitatea.

- Moldova 1: Doamnelor și domnilor, Nicușor Dan, președintele României ales cu sprijin enorm în R. Moldova, este în prima sa vizită oficială la Chișinău, un moment așteptat de mulți. Ce va aduce nou acest mandat de la Cotroceni pentru R. Moldova, ce planuri are Nicușor Dan, îl întrebăm acum. Domnule președinte, bună seara! Vă mulțumesc mult pentru că ați acceptat să discutăm. Bine ați venit la Chișinău!

Nicușor Dan: Bine v-am găsit și, pentru că ați pomenit asta, mulțumesc tuturor românilor din Basarabia care m-au votat. Sunt impresionat de ce-au făcut.

- Ați obținut, într-adevăr, un vot masiv în R. Moldova, ați făcut și baie de mulțime astăzi, la Chișinău. Acest lucru demonstrează că sunt așteptări mari față de președintele României. Ce aveți de gând să faceți ca să le îndreptățiți?

Eu cred că lucrurile sunt extrem de clare pe ce este de făcut. Ele sunt asumate de România de multă vreme, numai că ritmul în care ele s-au întâmplat n-a fost de multe ori cel dorit.

Adică, R. Moldova are, în momentul de față, o uriașă oportunitate și de prosperitate, și de securitate, intrarea în Uniunea Europeană, deci acest lucru ar rezolva multe din probleme. Pentru asta, România trebuie să ajute și diplomatic, și cu expertiza pe care o are în diferite sectoare, pentru că noi am trecut prin asta acum 20 de ani. Am făcut și greșeli, dar avem o expertiză.

Pe de altă parte, sunt colaborări bilaterale care sunt esențiale, cum este cea pe energie, cea pe conectarea în domeniul transporturilor pe care trebuie să le continuăm.

E nevoie de o interconectare economică și România vorbește demult despre acel fond de garantare pentru investiții românești în R. Moldova, lucru care ar trebui să se întâmple din 2026, îmi doresc eu.

Și, nu în ultimul rând, avem niște probleme de care oamenii se lovesc – vămile și redobândirea cetățeniei, pe care trebuie să le rezolvăm. Nu cred că e așa de complicat.

- Am putea vorbi acum despre un nou capitol în relația România – R. Moldova? În mandatul Dvs., cât va fi continuitate și cât va fi noutate? Adică, ce veți face special din ceea ce nu a fost până acum?

Eu cred că o să fie multă continuitate, dar vreau ca ritmul în care se întâmplă lucrurile să fie mult mai rapid.

- Ați pomenit despre acest fond de garantare a investițiilor românești în R. Moldova, aveți în vedere anumite domenii și riscuri specifice?

Trebuie să răspundă specialiștii la această întrebare. De principiu, este un dezechilibru de capital între R. Moldova și România, adică se investește mai mult din R. Moldova în România decât invers, ceea ce e nefiresc. Important este să facem o piață economică comună în care să existe schimburi și problema aceasta banală, concretă, a vămii contribuie la asta.

Un fond de garantare elimină din incertitudinea pe care o dă astăzi situația din R. Moldova investitorilor și războiul din Ucraina, deși e relativ departe. Acesta este scopul fondului de garantare.

- V-ați gândit dacă sau cum ar putea fi integrată R. Moldova într-un sistem mai larg de alianțe, într-un sistem de garanții de securitate, poate împreună cu România, de ce nu, poate împreună cu Franța?

Da, este parte din discuții și noi avem transferuri de cunoștințe, avem o colaborare în zona militară. Mi-aș dori, și asta este din nou parte din procesul de integrare în UE, ca garanția de securitate să fie împreună cu toată Uniunea Europeană, pentru că în momentul acela o să fie mult mai simplu.

- Sunteți astăzi la Chișinău, domnule președinte, dar aveți siguranța unui guvern la București care să nu vă fie ostil, să vă ajute să suțină acele reforme pe care vi le propuneți și să mențină România pe linia euroatlantică?

Pentru moment, avem niște alegeri parlamentare care au fost în decembrie anul trecut și, din aceste alegeri parlamentare, avem o componență a Parlamentului cu 65% de forțe prooccidentale, proeuropene, și 35 la sută forțe așa-numite suveraniste, de fapt izolaționiste. De trei săptămâni tot discutăm despre formarea unui nou guvern și este absolut legitim să prevezi multe lucruri, să pui pe hârtie multe din lucrurile care urmează să se întâmple în viitor pentru a preveni conflicte și sunt foarte-foarte optimist că, împreună cu aceste patru partide prooccidentale, o să formăm un guvern care o să ia acele măsuri de reformă care sunt necesare, pentru că și mesajul pe care societatea l-a transmis la ultimele alegeri în sensul acesta au fost: trebuie să facem un stat care să funcționeze pentru cetățeni și să eliminăm fel de fel de beneficii colaterale și nejustificate.

- V-ați gândit pe cine veți desemna în calitate de premier?

Este o discuție în curs cu reprezentanții partidelor prooccidentale. Ne-am concentrat foarte mult pe program și, mai ales, pe partea financiară, fiscală din program, dar bineînțeles că este și discuție despre primul-ministru și sunt niște variante care se conturează.

- Dle președinte, spuneați în campanie, într-un interviu pentru Teleradio-Moldova, pentru publicul moldovean, că vă doriți Unirea. Candidatul Nicușor Dan era unionist. Președintele Nicușor Dan este, la fel, unionist?

Da, evident, respectând, însă, suveranitatea unei țări care se numește R. Moldova. În momentul în care o majoritate din cetățenii acestui stat va dori, România va fi pregătită pentru asta.

- Trebuie două majorități sau e suficientă una la Chișinău?

Noi avem la București o decizie a Parlamentului din 2018, când s-au împlinit, pe 27 martie, 100 de ani (de la Marea Unire – n.r.) și care spune că, în momentul în care R. Moldova e pregătită, România e pregătită pentru asta. Deci, eu cred că există un consens între forțele politice, cel puțin cele prooccidentale de la București, că suntem deschiși pentru asta.

- Consiliul Suprem de Apărare a Țării de la București, înainte să veniți în această funcție, a recomandat ca România să se împrumute prin acest program SAFE de reînarmare a Europei, sunt bani pentru industria de apărare din UE și aici pot participa țările candidate. Ar putea România să coopteze R. Moldova în acest program?

Eu mi-aș dori, da, în măsura în care prin acest lucru nu afectăm neutralitatea din Constituția R. Moldova. Eu mi-aș dori să facem un lanț de producție care să implice ambele țări pe diferite componente.

- În același timp, vreau să vă întreb cum vedeți R. Moldova în actuala conjunctură de securitate, pentru că mulți vorbesc despre implicarea Rusiei în alegerile de la noi, există anumite riscuri în regiunea transnistreană. Are România o viziune nouă sau poate avea România o viziune nouă?

În mod cert, există o influență rusă puternică, pe care am simțit-o și noi în România, un război hibrid, un proces de dezinformare și care este mult mai acut aici, în R. Moldova. În măsura în care noi putem să ajutăm cu tehnicile pe care ni le-am dezvoltat, o s-o facem cu plăcere și am abordat asta, astăzi, în discuția cu doamna președintă.

Atâta timp cât discuția se pune aici ca alternativă între Uniunea Europeană și Rusia sau, în fine, o zonă gri, România, ca primă țară din UE în care ajung cetățenii R. Moldova, trebuie să arate mai bine decât arată azi. Și aceasta e ceva la care trebuie să lucrăm.

- Domnule președinte, vă mulțumesc mult pentru acest interviu!

Eu vă mulțumesc!

Citește mai mult