Politic

Maia Sandu cheamă cetățenii la Marșul Suveranității: „Acum 35 de ani, am ales libertatea. Astăzi alegem viitorul european”

Președinta Maia Sandu a îndemnat cetățenii să participe luni, 23 iunie, la Marșul Suveranității, organizat cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a R. Moldova. Șefa statului a subliniat importanța acestui moment istoric, care a marcat începutul drumului Republicii Moldova spre independență și afirmare națională.

Acum 35 de ani, pe 23 iunie 1990, Moldova a făcut un pas istoric: Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Suveranitate. A fost prima mare victorie în lupta de renaștere și eliberare națională. Moldovenii au afirmat clar că doar voința poporului trebuie să stea la baza destinului țării. Atunci am ales libertatea și dreptul de a ne hotărî singuri soarta”, a transmis Maia Sandu într-un mesaj public.

Șefa statului a menționat că, astăzi, Republica Moldova se îndreaptă spre Uniunea Europeană cu aceeași convingere: „viitorul nostru trebuie să fie unul ales de noi, un viitor de pace, demnitate și bunăstare pentru copiii noștri”.

Evenimentul aniversar va avea loc luni, la ora 19:00, în fața monumentului dedicat lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici de pe strada Alexei Mateevici, simboluri ale Renașterii Naționale. Președinta le-a cerut cetățenilor să vină cu tricolorul și însoțiți de familie, „cu inima plină de mândrie”, pentru a onora curajul celor care au afirmat suveranitatea Republicii Moldova în fața istoriei.

Veniți cu tricolorul, alături de familie, cu inima plină de mândrie, la ora 19:00, la monumentul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici de pe strada Alexei Mateevici, în semn de respect pentru trecut și cu încredere în viitor”, este îndemnul șefei statului.


Pe 23 iunie, se împlinesc 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova – un moment crucial în procesul de desprindere de URSS și de afirmare a statalității naționale.

Documentul a fost adoptat de Parlamentul de atunci (Sovietul Suprem al RSS Moldovenești) în 1990 și prevedea supremația legilor republicane asupra celor unionale, instituirea cetățeniei proprii, dreptul de a stabili relații externe independente și controlul exclusiv asupra resurselor naturale. Declarația consfințea, totodată, angajamentul republicii față de dreptul internațional și principiile Cartei ONU și ale Actului final de la Helsinki.

Deși nu proclama explicit independența față de URSS, Declarația de Suveranitate a fost un pas esențial către adoptarea, un an mai târziu, la 27 august 1991, a Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult