Iurie Iovu, la Dundee United

Transferul carierei pentru fotbalistul moldovean Iurie Iovu! Fundașul a semnat cu clubul Dundee United din prima divizie valorică a fotbalului scoțian. Contractul este valabil pentru următorii 2 ani cu opțiune de prelungire pentru încă unul.
"Salut tuturor suporterilor lui Dundee United! Sunt încântat de faptul că m-am alăturat clubului. Abia aștept să încep munca. Ne vedem curând." a afirmat Iovu.
Antrenorul grupării din Scoția, Jim Goodwin, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că Iurie Iovu a fost obiectivul principal în această perioadă de mercato.
Dundee United este un club cu vechi tradiții în Scoția. Acesta a fost fondat în 1909, iar de-a lungul timpului a cucerit o dată titlul de campioană și de 2 ori Cupa Scoției, ultima dată în 2010.
În ultimul sezon, Dundee United s-a clasat pe locul 4 în Premiership după Celtic Glasgow, Glasgow Rangers și Hibernian Edinbourgh. Noua echipă a lui Iovu și-a asigurat prezența în cupele europene, mai exact - în preliminariile Ligii Conferințelor, a treia competiție valorică inter-cluburi din Europa.
Iurie Iovu are 22 de ani și este discipolul clubului Zimbru Chișinău. El a mai jucat la echipele de juniori și tineret ale clubului italian Cagliari Calcio de pe insula Sardinia, apoi la gruparea NK Istra 1961 din prima divizie a campionatului Croației.
În ultimele luni el a fost împrumutat de clubul croat la Deportivo Alaves, în Spania. El a evoluat pentru echipa a doua clubului spaniol, care joacă în cea de-a patra divizie valorică a fotbalului spaniol.
Iovu a evoluat la echipele naționale de juniori și tineret ale Republicii Moldova, dar și la prima reprezentativă, pentru care a jucat 4 meciuri.