USMF: Viitorii medici și farmaciști au depus jurământul lui Hippocrates

Peste o mie de absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și-au încheiat oficial călătoria academică. În aplauzele și sub privirile pline de mândrie ale părinților și profesorilor, viitorii medici și farmaciști au depus solemn jurământul lui Hippocrates. Conștienți că n-au ales un drum tocmai ușor, tinerii spun că sunt pregătiți să facă față responsabilităților profesionale.

Tinerii recunosc că anii de studenție nu au fost deloc ușori, însă presupun că, odată cu trecerea timpului, vor uita stresul examenelor, trezirile matinale și nopțile nedormite.
Am așteptat atâta timp acest moment. Cu greutăți, cu emoții, dar a fost bine. A fost greu în anul III, cele mai multe obiecte complicate, dar ne-am descurcat.
Sincer, am multe dubii privind viitorul, dar cred că este o cale de a încerca acasă și, în caz că nu este ceea ce îmi doresc, poate să urmez și altă opțiune.
A fost și ușor, a fost și greu, și lacrimi. Cred că o să lucrez și tindem spre masterat, rezidențiat.
Am absolvit Facultatea de Stomatologie. A fost o dorință din liceu, nu am avut altă dorință, am mers instant la această facultate.

Și studenții internaționali au trăit emoții de bucurie și recunoștință pentru oportunitățile educaționale oferite de Universitatea de Medicină de la Chișinău. Aceștia vor reveni acasă pentru a contribui la dezvoltarea comunităților din care provin.
Mă voi întoarce în India. Vom avea un examen și eu sper că voi deveni un medic bun.
- Ce planuri de viitor aveți? - Să fac un stagiu postuniversitar în India și poate să devin un gastroenterolog.
Alături de absolvenți au fost părinții, care au mărturisit că sunt mândri de reușitele copiilor.
Toate eforturile le-am depus ca să ajungă în acest moment.
Este o emoție de nedescris. Îi urăm să parcurgă un drum frumos, fără obstacole.
Sunt foarte mulțumită, onorată că a absolvit foarte bine universitatea.

Tinerii specialiști au fost îndemnați să rămână să profeseze în țară, contribuind astfel la dezvoltarea sistemului medical autohton.
„Tare, tare sper să fiți medici la voi acasă și, treptat, să puneți umărul la construirea unui stat care are grijă de fiecare cetățean. Am majorat salariile pentru întregul sistem, deoarece credem că doar prin remunerare corectă putem avea un sistem medical bun”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În acest an, 710 studenți moldoveni au absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar alți 289 de absolvenți sunt tineri veniți din 16 țări.