Social

Republica Moldova, pe primul loc în lume după numărul de refugiați pe cap de locuitor

Țară mică cu inimă mare- este reputația pe care a câștigat-o Moldova datorită receptivității și binevoinței cetățenilor într-un an de război. Conform datelor Organizației Națiunilor Unite, în acest an, peste 900 de mii de cetățeni au trecut granița dintre Ucraina și Moldova, fapt pentru care Republica Moldova s-a plasat pe primul loc în lume ca număr de refugiați pe cap de locuitor. Potrivit datelor de ultimă oră, în țara noastră sunt găzduiți aproximativ 104 mii de refugiați. Criza refugiaților a fost un test colosal pentru țara noastră, iar autoritățile nu ar fi făcut față fără ajutorul voluntarilor.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Mii de oameni din întreaga țară i-au ajutat pe ucrainenii care au fugit din calea războiului. Așa a făcut și Ana Celac care, chiar din primele zile ale războiului, împreună cu prietenul ei voluntar, Santiago, au anunțat pe rețelele de socializare o strângere de fonduri pentru susținerea refugiaților.

„În general, am vrut să strâng o sumă mică, vreo câteva sute de dolari, pentru a cumpăra pături, ca să ajutăm o organizație care mergea la frontieră în acel moment. Dar până la urmă, a fost un efect domino. Mulți oameni care au donat au început să distribuie informația și să-i îndemne și pe alții s-o facă”, spune Ana Celac.

În cele din urmă, în doar cinci zile, s-au adunat 7 mii de dolari. Cu acești bani au fost cumpărate alimente, produse de igienă și electrocasnice. Acțiunile Anei au fost observate și de Universitatea Cardiff din Marea Britanie pe care tânăra a absolvit-o recent. Astfel, Ana a fost inclusă în lista celor mai buni 30 de absolvenți care au contribuit la dezvoltarea societății.

„Îmi amintesc că în discursul meu, când am acceptat premiul, am spus, desigur, că este plăcut, dar nu aș fi vrut ca acesta să fie motivul premiului... Nu mi-aș fi dorit ca acest război să se fi întâmplat vreodată”, spune tânăra voluntară.

Acum o lună, Ana a fost în Ucraina și a văzut cu ochii ei consecințele agresiunii ruse.

„Vezi orașe pur și simplu șterse, ele nu există. Este înfricoșător să vezi școli distruse, unde copiii au învățat cândva și nu se vor mai putea întoarce niciodată. Am vorbit cu mai mulți copii și ei mi-au spus că vor să se întoarcă în școala lor, la prieteni, și înțelegi că ei nu vor mai putea face asta niciodată”, menționează Ana Celac.

Costurile de întreținere a refugiaților în Republica Moldova au fost acoperite preponderent de organizațiile internaționale. Potrivit Ministerului Finanțelor, în anul 2022, pentru criza refugiaților, au fost cheltuite aproape 430 de milioane de lei, dintre care 290 de milioane au fost donații de la persoane fizice și juridice.

Citește mai mult