Social

Anatol Dumitraș, nouă ani fără vocea care a emoționat o țară întreagă

Se împlinesc nouă ani de la trecerea în eternitate a îndrăgitului interpret și compozitor Anatol Dumitraș, unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică ușoară din Republica Moldova. Deși a încetat din viață în 2016, la vârsta de 60 de ani, vocea sa continuă să răsune prin cântecele care au devenit șlagăre.

Anatol Dumitraș a venit în lumea muzicii aidoma Cenușăresei din poveste. Era electrician în satul său de baștină, Larga, din raionul Briceni, proaspăt căsătorit cu fata pe care o iubea. Ducea o viață de om de la țară, cu toate bucuriile și necazurile ei. Chitara și cântecul îi dădeau însă vieții lui culoare și farmec. Cânta mereu – în zile obișnuite sau la manifestările din sat. Așa a fost descoperit de Victoria și Petru Malai, Tatiana și Valentin Dânga, care erau în trecere prin localitate, iar prietenii i-au dus lângă un izvor să se odihnească. Acolo a fost invitat și „artistul satului” – Anatol Dumitraș.

Chișinăuienii au rămas impresionați de muzicalitatea tânărului și de timbrul său vocal neobișnuit. Întorși la Chișinău, i-au găsit loc în formațiile de acolo. Compozitorul Valentin Dânga s-a ocupat de acest lucru, iar redactorul radio și TV Victoria Malai îl promova în diverse emisiuni. Sigur că au existat multe discuții referitoare la vocea lui Anatol Dumitraș – că nu e destul de bărbătească, că e amatoricească – și tot așa. Însă el avea susținerea celor care l-au descoperit și a început să se manifeste plenar în capitală, câștigând tot mai mult teren pe scenele din republică, mai ales pentru că avea și propriile creații.

Nu i-a fost ușor la Chișinău, fără casă și masă, cu doi copii mici, stând prin gazde. Dar, în numele cântecului, a îndurat lipsuri, umilințe și neajunsuri.

Își începe cariera muzicală în anul 1982, în calitate de solist al Formației „Bucuria”, apoi cântă în Formația „Legenda”. În perioada 1986–1993, este solist al Formației „Plai”. Începând cu anul 1993, Anatol Dumitraș devine solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Între 1989 și 1991, a fost solist și conducător artistic al Formației „Olimp”, iar în perioada 1991–1994 – solist și conducător artistic al Formației „Alai”.

Talentat, muncitor, dedicat pasiunii sale – muzica –, în timp, numele Anatol Dumitraș s-a înscris cu brio printre personalitățile artistice ale Republicii Moldova. An de an, Anatol Dumitraș a dat viață cântecelor care aveau să devină șlagăre: „Prima dragoste a mea”, „Polițistul”, „Flori de liliac”, „Libertate” și multe altele.

Pe lângă numeroasele concerte din republică și de peste hotare, Anatol Dumitraș a realizat multe înregistrări la Radio și Televiziunea Națională – lucrări care astăzi se păstrează în fondurile de aur.

În anul 1995, i s-a conferit titlul onorific „Maestru în Artă” al Republicii Moldova, iar în 2012 – titlul de „Artist al Poporului”. În decembrie 2012, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, a avut loc ultimul concert al lui Anatol Dumitraș, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate scenică.

Spre sfârșitul lunii iulie 2015, presa a scris că artistul ar fi grav bolnav. Informațiile s-au adeverit. Anatol Dumitraș a încetat din viață răpus de cancer, în dimineața zilei de 14 iunie 2016, într-un spital din București, la vârsta de 60 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească, petrecut la locul de veci în ropote de aplauze.

În cele peste trei decenii de activitate scenică, Anatol Dumitraș a lansat sute de cântece, cinci albume și a susținut concerte în circa 60 de țări.

Numele lui Anatol Dumitraș este înscris pentru totdeauna pe portativul sufletelor noastre, prin cântecele pe care ni le-a lăsat moștenire.

Autor: Veta Ghimpu-Munteanu

Citește mai mult