Confruntări între Israel și Iran: Președintele Turciei îi cere lui Donald Trump „acțiuni urgente” pentru a preveni o conflagrație regională

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut duminică, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele SUA, Donald Trump, „acțiuni urgente” pentru a preveni transformarea conflictului fără precedent dintre Israel și Iran într-unul regional, transmite France Presse, citată de Agerpres.
„Președintele Erdogan a salutat recentele declarații ale președintelui american Trump privind soluționarea conflictului dintre Israel și Iran (…) și a subliniat necesitatea unei acțiuni urgente pentru a preveni o catastrofă care ar putea cuprinde întreaga regiune”, a comunicat Președinția turcă într-un comunicat.
În timpul convorbirii dintre cei doi lideri, a doua în 24 de ore, „președintele Erdogan a afirmat că spirala de violență declanșată de atacurile Israelului asupra Iranului a provocat daune economice și civile ireparabile ambelor părți și că este necesar să se pună capăt acestei escaladări periculoase”, a adăugat președinția turcă.
Șeful statului turc i-a transmis, de asemenea, lui Donald Trump, care s-a declarat „deschis” față de rolul de mediator al președintelui rus Vladimir Putin în conflictul dintre Israel și Iran, că și el este gata să „joace un rol de mediere”.
Menționăm că Israelul a continuat luni atacurile asupra Iranului pentru a patra noapte consecutivă, afirmând că vizează baze de rachete sol-sol, după ce a bombardat capitala, orașul sfânt Mashhad, situat în extremitatea nord-estică a țării, precum și instalații militare din vest.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, anterior, pentru postul american Fox News că Israelul a „distrus principala instalație” a sitului de îmbogățire a uraniului din Natanz, în centrul Iranului.
Teheranul a ripostat cu noi atacuri cu rachete, care au lovit luni Tel Avivul și orașul port Haifa din Israel, distrugând case și alimentând îngrijorările liderilor mondiali reuniți în această săptămână la summitul G7 că lupta dintre cei doi vechi inamici ar putea duce la un conflict regional mai amplu, relatează Reuters.