Sport

Cine îl poate opri pe Armand Duplantis: suedezul și-a îmbunătățit recordul mondial la săritura cu prăjina

Armand Duplantis și-a îmbunătățit recordul mondial la săritura cu prăjina pentru a 12-a oară în cariera sa. Atletul suedez a trecut peste ștacheta înălțată la 6 metri și 28 de centimetri, în fața propriului public, cu ocazia reuniunii atletice de la Stockholm din cadrul circuitului Liga de Diamant.

După ce și-a asigurat victoria cu o săritură de 6 metri, Duplantis și-a îmbunătățit recordul în fața spectatorilor suedezi de la prima tentativă. Este pentru prima oară când cel poreclit „Mondo” doboară recordul în fața propriului public pe venerabilul Stadion Olimpic din Stockholm, un vis absolut pentru fenomenul suedez, super-starul săriturii cu prăjina.

Atletul, care a afirmat că este capabil să atingă 6 metri și 30 de centimetric în acest an, este la doar 2 centimetri de obiectivul său. Cea mai mare vedetă a acestui gen de sport, Duplantis a câștigat concursul în fața australianului Kurtis Marschall și a olandezului Menno Vloon.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult