Externe

Cel puțin 50 de morți în Gaza după focuri israeliene lângă centre de ajutor. ONU critică sistemul de distribuție

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise luni de focuri israeliene, aproape jumătate dintre ele în apropierea unui centru de distribuție a ajutoarelor administrat de Gaza Humanitarian Foundation (GHF), susținută de SUA, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza. Oficialii ONU au condamnat metodele de livrare a ajutoarelor aprobate de Israel, transmite Reuters.

Medicii au declarat că cel puțin 23 dintre victime au fost ucise, iar alte 200 de persoane au fost rănite lângă un punct de distribuție din Rafah. Incidentul face parte dintr-un șir de împușcături în masă care au avut loc zilnic și care au dus la moartea a sute de palestinieni care încercau să obțină hrană, de când Israelul a introdus un nou sistem de distribuție, după ridicarea parțială a unei blocade totale ce a durat aproape trei luni.

Israelul a transferat responsabilitatea pentru distribuirea unei mari părți a ajutoarelor către GHF, o organizație susținută de SUA, care operează în trei locații aflate sub protecția trupelor israeliene. ONU a respins acest plan, catalogându-l drept inadecvat, periculos și contrar principiilor de imparțialitate umanitară.

Armata israeliană nu a comentat imediat informațiile privind atacurile de luni. În incidente anterioare, a recunoscut ocazional că trupele au deschis focul în apropierea centrelor de distribuție, acuzând însă militanții că ar fi provocat violențele.

GHF a transmis luni seara că a distribuit peste 3 milioane de mese în cele patru centre ale sale, fără incidente.

„Sistem de distribuție letal”

Tot luni, autoritățile sanitare locale au declarat că alți cinci oameni au fost uciși, iar zeci au fost răniți de focuri israeliene în timp ce mulțimi de palestinieni așteptau pe drumul de coastă sosirea camioanelor ONU cu ajutoare pentru nordul Gazei. Anterior, ajutoarele pentru cei 2,3 milioane de locuitori ai Gazei erau distribuite în principal de agenții ONU precum UNRWA, care are mii de angajați și sute de puncte de distribuție în enclavă.

Israelul susține că a trebuit să impună restricții deoarece combatanții Hamas ar fi deturnat ajutoarele alimentare. Hamas neagă acest lucru și acuză Israelul că folosește foametea ca armă.

Lazzarini a afirmat că Israelul nu a ridicat restricțiile impuse agențiilor ONU, în ciuda existenței unor cantități mari de ajutoare pregătite pentru a fi livrate în Gaza.

Duminică, COGAT – agenția militară israeliană pentru coordonarea ajutoarelor – a anunțat că a facilitat în această săptămână intrarea a 292 de camioane cu ajutoare umanitare, inclusiv alimente și făină, în Gaza. Armata israeliană a declarat că va continua să permită intrarea ajutoarelor umanitare, asigurându-se că acestea nu ajung la Hamas.

Până la incidentul de luni, Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, raportase că peste 300 de persoane au fost ucise și peste 2.600 rănite în apropierea centrelor GHF, de la începerea activității fundației.

Citește mai mult