Declarație comună G7: Apel la soluționarea crizei iraniene și sprijin pentru Israel

Liderii „Grupului celor Șapte” au făcut apel la soluționarea crizei din Orientul Mijlociu într-o declarație comună publicată luni. Textul declarației a fost publicatpe site-ul președinției canadiene a G7, relatează „European Pravda”.
Declarația, potrivit oficialilor familiarizați cu subiectul, a fost susținută de președintele Donald Trump după ce au fost operate modificări în proiectul de text, transmite CNN.
„Facem apel ca soluționarea crizei iraniene să ducă la o reducere mai amplă a tensiunilor în Orientul Mijlociu, inclusiv la o încetare a focului în Gaza”, se arată în declarație.
Anterior, luni, oficialii au declarat că SUA nu vor semna proiectul de declarație pregătit de liderii europeni la conferință.
Totuși, după modificările aduse documentului – în special includerea apelurilor la o soluționare diplomatică a crizei și respectarea dreptului internațional – Trump a semnat declarația, potrivit unui reprezentant oficial, la curent cu situația.
Declarația a fost publicată în momentul în care Trump a părăsit anticipat summitul pentru a se întoarce la Washington, unde, potrivit spuselor sale, trebuie să supravegheze conflictul dintre Israel și Iran.
În declarație, liderii G7 „își reafirmă angajamentul pentru pace și stabilitate în Orientul Mijlociu”.
„În acest context, confirmăm că Israelul are dreptul la autoapărare. Ne reafirmăm sprijinul pentru securitatea Israelului. De asemenea, subliniem importanța protejării populației civile. Iranul reprezintă principala sursă de instabilitate și teroare în regiune. Am afirmat întotdeauna clar că Iranul nu trebuie să dețină niciodată armă nucleară”, se precizează în document.
Până în prezent, acesta este singurul document comun convenit de liderii „Grupului celor Șapte” la summit. Războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei nu este menționat în el.