Social

Permisele de conducere eliberate în R. Moldova vor fi recunoscute în Italia și Letonia

Permisele de conducere emise de autoritățile din Republica Moldova vor fi recunoscute, pe bază de reciprocitate, în Italia și Letonia, potrivit unor decizii aprobate la ședința Cabinetului de miniștri din 18 iunie.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că acordul dintre Republica Moldova și Italia va putea fi aplicat pentru persoanele care dețin reședință permanentă în una din aceste țări.

„Prezentul acord se va aplica titularilor de permise de conducere care dețin reședință permanentă pe teritoriul uneia dintre părți și va contribui la preschimbarea permisului de conducere rapid și simplificat, fără examene suplimentare. Documentul va facilita mobilitatea cetățenilor R. Moldova și ai Republicii Italiene, contribuind la creșterea siguranței rutiere, consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul transporturilor și al afacerilor interne”, a afirmat ministra în cadrul ședinței Guvernului.

Premierul Dorin Recean a apreciat că proiectul este unul „foarte important pentru cetățenii noștri care trăiesc în Italia”: „Noi continuăm trendul de a avea cât mai multe astfel de acorduri cu țările în care cetățenii noștri își au reședința”.

Exact ca și în cazul Italiei, acordul dintre R. Moldova și Guvernul Republicii Letonia va fi aplicat titularilor care dețin reședință permanentă pe teritoriul uneia dintre părți și va contribui la simplificarea procedurii de preschimbare a permisului de conducere, precum și la facilitarea mobilității cetățenilor R. Moldova ai Letoniei, a adăugat ministra Daniella Misail-Nichitin.

Republica Moldova a încheiat anterior acorduri similare de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Israelul, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța, Italia, Grecia și Germania.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult