Corespondență Dan Alexe // NATO și prețul petrolului din Rusia în centrul negocierilor UE si transatlantice actuale
Planul UE de a pune capăt dependenței de gazul rusesc i-a făcut pe unii din industrie să se teamă că se vor confrunta în continuare cu consecințe legale pentru încălcarea contractelor pe termen lung cu Moscova. Companiile sperau că textul legal complet, mai ales la summitul G7 din Canada, le va oferi asigurări cu privire la modul în care pot evita să fie obligate să plătească despăgubiri dacă nu mai pot cumpăra gazul comandat din Rusia.
Propunerea se bazează pe o „premisă puțin șubredă de forță majoră”, care ar trebui să se refere la o situație pe care nimeni nu ar fi putut-o prevedea.
La summitul G7 din Canada, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a renunțat și ea la propunerea sa de a reduce plafonul prețului petrolului rusesc, ca parte a unui nou val de sancțiuni împotriva regimului lui Vladimir Putin.
Unul dintre rezultatele escaladării conflictului din Orientul Mijlociu a fost tocmai creșterea prețului petrolului peste plafonul de 60 de dolari pe baril, ceea ce înseamnă că Rusia pierde acum. (UE a încercat să reducă plafonul la 45 de dolari).
La Haga, în schimb, la summitul NATO, ar putea avea loc o lovitură de teatru, și anume ca premierul pro-rus Robert Fico să anunțe, cum a dat-o de înțeles, că ar fi gata să refuze pragul de 5% din PIB pentru cheltuieli militare, cum o cere Trump.
Asta ar influența și prețul mondial al petrolului și ar pune întreaga Alianță Nord-Atlantică, precum și întregul Occident, într-o situație de stânjeneală internă cu totul non-productivă.
