Sport

Stefano Pioli a plecat de la Al-Nassr și urmează să preia pe FC Fiorentina

Echipa la care este legitimat fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a rămas fără antrenor. Italianul Stefano Pioli a plecat de la Al-Nassr Er-Riad. Pioli a rezistat doar 44 de meciuri pe banca echipei saudite Al-Nassr. A înregistrat 28 de victorii, 7 remize și 9 înfrângeri.

Tehnicianul italian de 59 de ani a ajuns la timona „galben-albaștrilor” în luna septembrie a anului trecut și a avut ca obiectiv cucerirea titlului de campioană a Arabiei Saudite. La finalul ediției 2024/2025, Al-Nassr s-a clasat doar pe locul 3, la 13 puncte distanță de laureata Al-Ittihad Jeddah.

Chiar dacă mai avea contract până în vara anului 2027, conducătorii clubului au decis să nu-l mai păstreze pe Stefano Pioli. Antrenorul nu va sta departe de fotbal. Pioli a și ajuns la un acord cu FC Fiorentina și va fi noul antrenor principal, înlocuindu-l pe Raffaele Palladino. În aceste condiții, tehnicianul italian revine la gruparea „Viola”, după mai bine de șase ani. Acesta a mai pregătit echipa din orașul Florența în perioada iulie 2017 - aprilie 2019.

Stefano Pioli a mai mai condus de pe banca tehnică alte echipe importante din Italia precum Parma Calcio, Bologna Calcio, Lazio Roma și rivalele milaneze Internazionale și AC Milan.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult