Reparația drumului spre Vasilcău: aproape 800 de mii de euro pierduți

Lucrările de construcție a drumului care duce spre comuna Vasilcău din raionul Soroca sunt în toi. Porțiunea trebuia reparată încă prin Programul Operațional Comun România - Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană cu 2,3 milioane de euro, dar banii nu au fost valorificați și au fost returnați. Așa că, în prezent, costul lucrărilor este acoperit de Consiliul Raional Soroca.

„Am început restaurarea a două podețuri - primul și al treilea. Trebuie să le facem timp de o săptămână, dar îl facem în două zile, ca să dăm acces la transport. Urmează prelucrarea drumului, scoatem pietrișul și o să punem stratul de asfalt”, povestește șeful de șantier, Veaceslav Badrajan.
„Este cel mai așteptat proiect de către toți vasilcovenii și de satul Trifăuți. Drumul este unicul ce leagă raionul și comuna Vasilcău. Mereu, din 2014 încoace, s-a promis că vor începe lucrările. Într-un sfârșit, în 2025, cu Doamne ajută, s-au început lucrările”, spune primarul comunei Vasilcău, Tudor Golub.
Șoferii speră că nu vor mai trebui să cheltuie mulți bani pentru reparația mașinilor.
E o jale mare. Și colb, și stricăm mașinile, și gropi. Sunt pentru aceea că se va face, că într-adevăr e bine.
Anul trecut, au început, au făcut o bucățică și pe urmă au spus că nu sunt bani, gata, s-au terminat banii. Poate acum vor face.

Pentru că nu au fost valorificați anterior banii pentru această porțiune de drum, Consiliul Raional Soroca a restituit peste 760 de mii de euro. Drept urmare, autoritatea locală a alocat 29 de milioane de lei din buget pentru a continua lucrările.
„Anul trecut, au fost efectuate lucrări din banii europeni, 12,5 milioane. Ceilalți nevalorificați, din păcate, conform clauzelor contractuale, au fost întorși. Anul acesta, ne propunem să executăm în jur de 75-80 de procente, adică îmbrăcămintea rutieră. Pentru anul viitor ne rămâne siguranța rutieră, adică marcajele, semnele rutiere”, explică președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac.

Lucrările de reparație a sectorului de drum cu o lungime de aproape patru kilometri urmează să fie terminate anul viitor.
