Regim liberalizat de vize, deschiderea pieței europene și reforme. Beneficiile Acordului de Asociere cu UE, semnat acum 11 ani

Acordul de Asociere R. Moldova - Uniunea Europeană, semnat pe 27 iunie 2014 la Bruxelles, a adus numeroase beneficii pentru țara noastră, susține Alexandru Codreanu, șeful Direcției cooperare cu Uniunea Europeană a Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Datorită parteneriatului strategic cu Uniunea Europeană, R. Moldova a implementat, în ultimii 11 ani, reforme sistemice în domenii-cheie precum justiția, securitatea și economia, a declarat sursa citată la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
„În decursul acestor ani, Acordul de Asociere a reprezentat un cadru esențial pentru apropierea Republicii Moldova de valorile și standardele europene, prin consolidarea democrației, a statului de drept, respectarea drepturilor omului și modernizarea instituțiilor publice. Semnarea Acordului de Asociere a permis lansarea și implementarea Zonei de Liber Schimb, contribuind semnificativ la creșterea competitivității economice a Republicii Moldova, prin oferirea unui acces preferențial produselor moldovenești pe piața UE și stimularea atragerii investițiilor. Datorită acestei măsuri, aproximativ două treimi din exporturile moldovenești au ajuns pe piața UE”, a declarat Alexandru Codreanu.
Totodată, documentul a deschis calea participării extinse a Republicii Moldova la programele și agențiile Uniunii Europene, intensificând cooperarea în domenii precum educația, cercetarea, energia și infrastructura.
Șeful Direcției cooperare cu UE de la MAE a accentuat că un alt beneficiu concret pentru cetățenii R. Moldova a fost liberalizarea regimului de vize cu UE.
Acum, în prag de deschidere a negocierilor de aderare pe primul cluster, Acordul de Asociere constituie, fără îndoială, „un avantaj incontestabil”, a adăugat Alexandru Codreanu.
„Acordul a marcat asocierea politică și integrarea europeană a Republicii Moldova cu UE”, a subliniat el.
Potrivit șefului Direcției cooperare cu UE, reformele se numără printre principalele priorități pe care trebuie să le seteze autoritățile de la Chișinău pentru a accelera integrarea în UE.
„Guvernul a aprobat Planul Național de Aderare, care este o listă exhaustivă de reforme, cu un calendar exact de implementare a acestora. (...) Deci, în următorii câțiva ani, noi avem un program foarte ambițios și vrem să implementăm toate aceste angajamente. Desigur, vrem să lansăm cât mai curând posibil negocierile pe primul cluster, valori fundamentale. Cred că se va întâmpla în viitorul apropiat”, a mai spus Alexandru Codreanu la Radio Moldova.
În cadrul aceleiași emisiuni, ambasadoarea Daniela Morari, șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, a subliniat importanța Acordului de Asociere în contextul deschiderii negocierilor de aderare la UE.
Potrivit ei, acest document a fost esențial pentru parcursul european al Republicii Moldova, întrucât a oferit un cadru juridic solid pentru cooperarea cu Uniunea Europeană. Daniela Morari a menționat că a făcut parte din echipa de negociere a Acordului, iar experiența acumulată atunci este relevantă și astăzi, în contextul noilor pași spre aderarea la UE.
„Acordul de Asociere ne-a permis să preluăm, încă de atunci, o mare parte din standardele, legislația și rigorile europene, chiar în mod unilateral, din dorința de a ne apropia de UE. Tocmai acest lucru ne-a ajutat să fim mai bine pregătiți pentru etapele actuale – screening-ul explicativ și bilateral, precum și pentru viitoarele negocieri de aderare”, a explicat Morari.
Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost semnat pe 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia, și implementat provizoriu din 1 septembrie 2014. Documentul a intrat în vigoare pe 1 iulie 2016. Acordul de Asociere a pus bazele unei asocieri politice și integrări economice mai puternice între UE și R. Moldova.