Social

„Să-i convingem să aleagă R. Moldova”: legea care prevede indemnizații de 3.000 de lei lunar pentru tinerii angajați în industrii strategice, promulgată de Maia Sandu

Legea care stabilește acordarea unui supliment financiar de 3.000 de lei pe lună pentru tinerii specialiști angajați pentru prima dată în industrii de importanță strategică a fost promulgată, pe 30 iunie, de către președinta Maia Sandu.

Pentru a beneficia de această indemnizație, tinerii trebuie să întrunească o serie de criterii de eligibilitate: să nu depășească vârsta de 35 de ani și să fie angajați pentru prima dată în domenii precum industria electronică, chimică și farmaceutică, constructoare de mașini și componente auto, industria textilă și de îmbrăcăminte, industria materialelor de construcții sau industria alimentară și industria creativă.

„Așa cum am promis în planul Pentru Moldova, am semnat astăzi legea care oferă un supliment financiar de 3.000 de lei pe lună, timp de un an, tinerilor care se angajează la primul loc de muncă, în șapte domenii-cheie pentru dezvoltarea țării. Vrem ca tinerii noștri să rămână acasă. Știm că primul salariu nu este întotdeauna suficient de atractiv. Prin acest program, sperăm să convingem tinerii să aleagă R. Moldova”, a menționat președinta Maia Sandu.

Potrivit autorităților, în următorii doi ani, aproape 6.000 de tineri vor beneficia de această indemnizație lunară. Resursele financiare necesare vor fi alocate din bugetul de stat.

Modul de acordare a indemnizațiilor va fi stabilit de Guvern.

CITEȘTE ȘI:

Câte 3.000 de lei pe lună pentru tinerii specialiști: Guvernul a lansat programul de sprijin la prima angajare în sectoare-cheie ale economiei

Tinerii angajați în industrii de importanță strategică vor primi indemnizații de 3.000 de lei lunar

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult