Incendiu puternic la Tiraspol: eforturile pompierilor, zădărnicite de vânt și resurse limitate de apă

Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropierea unei stații de sortare a deșeurilor la marginea Tiraspolului. Potrivit presei locale, flăcările s-au extins spre un garaj cooperativ unde erau parcate mai multe autovehicule. La fața locului au intervenit pompierii, însă eforturile le sunt zădărnicite din cauza lipsei apei și a vântului puternic care intensifică incendiul.
Imagini distribuite pe rețelele sociale arată un fum dens și negru ridicându-se deasupra orașului. Deocamdată, cauza izbucnirii incendiului nu este cunoscută.

Amintim că, marți, un alt incediu a izbucnit în localitatea Bogdanovca Nouă din Cimișlia. Acolo, focul a mistuit 17 hectare de grâu și alte 43 de miriște.