Economic

Ministru: După șantajul energetic al Rusiei, ruta Coridorului Vertical a fost „o salvare” pentru R. Moldova privind livrările de gaze

R. Moldova a scăpat de șantajul energetic al Rusiei și își propune să se interconecteze în totalitate cu piața energetică a Uniunii Europene până în anul 2027, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Forumul ministerial anual, organizat de publicația „The Economist” în perioada 1-3 iulie curent la Atena, Grecia.

Potrivit ministrului Energiei, R. Moldova a adoptat recent o nouă lege a energiei electrice, consolidând cadrul de reglementare și promovând liberalizarea pieței.

În domeniul gazelor naturale, ministrul a amintit eforturile Republicii Moldova de a se separa complet de importul de energie din Rusia, cu sprijinul Comunității Energetice și al Uniunii Europene.

„R. Moldova a avut un singur furnizor de gaze naturale – Gazprom, iar contractele cu acesta nu permiteau achiziționarea gazului pe piața liberă sau de la alți furnizori. Deoarece R. Moldova importă 100% din gazul necesar, acest lucru a deschis calea pentru șantaj energetic din partea Federației Ruse, care nu a ezitat să folosească energia ca armă în mai multe rânduri”, a explicat ministrul la un panel de discuții cu omologii săi din Grecia, Cipru și cu viceminiștrii Energiei din Azerbaidjan și Bulgaria.

Dorin Junghietu a reiterat că ruta Coridorului Vertical - traseu de transport al gazelor naturale care se întinde din sudul Europei, începând cu terminalele de gaze lichefiate din Grecia, spre țările din Europa Centrală și depozitele din Ucraina - a fost „o salvare pentru R. Moldova”, oferind posibilitatea de a continua aprovizionarea cu gaze către cetățeni chiar și pe timp de criză. Totodată, aderând la această rută, R. Moldova a demonstrat că poate aduce gaze din alte surse, eliminând riscul stopării aprovizionărilor cu gaze naturale.

Ministrul a mai evidențiat implicarea companiei de stat Energocom, care a fost primul operator care a folosit conducta de gaz ICGB – interconectorul Grecia-Bulgaria, pusă în funcțiune în 2022, folosind-o ulterior pentru a importa gaze naturale în R. Moldova.

„De asemenea, Energocom a importat LNG din Statele Unite prin prima navă care a acostat la terminalul din Alexandroupolis, transportând gazul pe Coridorul Vertical către depozitele subterane din Ucraina, demonstrând astfel viabilitatea și eficiența acestei rute”, a adăugat Junghietu, citat de un comunicat de presă al Ministerului Energiei.

Aceeași sursă precizează că, în marja Forumului ministerial desfășurat la Atena, ministrul Junghietu a avut, printre altele, o întâlnire bilaterală cu viceministrul Energiei din Azerbaidjan, Orkhan Zeynalov, cu care a discutat posibilitățile de colaborare în proiectele de energie regenerabilă. Ministrul a invitat companiile azere să participe la a doua rundă de licitații pentru centrale regenerabile și capacități de stocare, ce va fi lansată în toamna anului curent.

Ministrul a informat interlocutorul despre progresul R. Moldova în sectorul surselor regenerabile de energie, menționând finalizarea cu succes a primei licitații pentru 165 MW, în toamnă fiind așteptată o nouă licitație pentru 170 MW de energie eoliană cu capacități de stocare.

Menționăm că prestigioasa revistă „The Economist” a prezentat Republica Moldova ca fiind „un exemplu de succes” în regiune în ceea ce privește reformarea sectorului energetic.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult