Externe

Infern alb în California: În unele localități, grosimea stratului de zăpadă a depășit doi metri

Infern alb, peste California. Traficul rutier a fost perturbat, iar zeci de mii de case au rămas fără energie electrică, din cauza unei furtuni de zăpadă. Ninge deja a treia zi, iar potrivit meteorologilor, furtuna de zăpadă, fenomen rarisim în această parte a lumii, va continua și în zilele următoare. În unele localități, grosimea stratului de zăpadă a depășit doi metri. Locuitorii din Sacramento au fost îndemnați să evite călătoriile lungi, iar în Oregon a fost decretată stare de urgență.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Trafic anevoios, zeci de accidente, rafale puternice de vânt și ninsori abundente, în sudul Californiei. Furtuna de zăpadă a adunat nămeți de peste doi metri în stațiunile de lângă Los Angeles, iar ninsorile au ajuns până la marginea orașului. Potrivit Serviciului de Meteorologie, sudul Californiei a fost afectat de una dintre cele mai puternice furtuni de zăpadă din istoria măsurătorilor. Mai mulți șoferi au rămas blocați din cauza intemperiilor.

„S-a spart o anvelopă și trebuia schimbată, așa că am lăsat mașina în drum. Apoi, a doua zi, am aflat că atelierul, unde trebuia să mergem pentru reparație nu funcționa, a fost o adevărată dramă.”

După mai multe zile de ninsori, viscol și ploi, peste 120 de mii de case au rămas fără energie electrică, în California. De asemenea, autostrada, care face legătură între sudul și nordul Californiei, a fost închisă temporar din cauza ghețușului de pe carosabil, în trecătorile din munți, la nord de Los Angeles. Locuitorii din Sacramento, capitala Californiei, au fost îndemnați să evite călătoriile lungi până miercuri din cauza ploilor și ninsorilor prognozate. Iar în Oregon, mai la nord, a fost declarată stare de urgență. Până în prezent nu au fost raportate victime în urma furtunilor.

Citește mai mult