Regional

Studenții din Cahul vor avea un cămin modern. România a alocat 47 de milioane de lei

Studenții Universității „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul vor beneficia, în următorii ani, de un cămin modern, complet renovat și echipat cu toate condițiile necesare pentru un trai decent. Clădirea, neutilizată în scopuri de cazare de mai bine de 25 de ani, se află acum în proces de reabilitare. În prezent, din cele trei cămine existente în oraș, doar unul este funcțional, ceea ce generează anual probleme legate de lipsa spațiului locativ pentru tineri.

În stare groaznică, parțial fără geamuri și cu pereți demolați, căminul din Cahul va prinde o nouă viață. În următorii doi ani, acesta urmează să fie reabilitat pentru a putea primi studenți. Căminul nu a fost funcțional timp de peste 25 de ani.

„În cămin au avut loc demolări interioare, așa cum prevede planul tehnic. Acum începe construcția pereților interimari, precum și a acoperișului”, spune prorectorul Universității „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Ion Ghelețchi.

În Cahul există trei cămine. Căminul numărul 1 este acum destinat pentru cazarea studenților, Căminul nr. 2 a fost transformat recent într-un centru de inovare și digitalizare, iar Căminul numărul 3 este acum în proces de renovare.

„Noi am avut în fiecare an foarte multe cereri, dar, din păcate, nu puteam oferi cazări atât pentru studenții de la Universitatea de Stat „B.P Hasdeu” din Cahul, pentru studenții de la Universitatea Transfrontalieră, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, cât și pentru tinerii specialiști angajați în municipiul Cahul”, spune Ion Ghelețchi.

Renovarea căminului a fost inclusă în lista proiectelor prioritare finanțate de Guvernul României. Pentru acest proiect au fost alocați circa 47 de milioane de lei.

„Cu siguranță, urmează și amenajarea unor săli, inclusiv de ședințe, conferințe, spații de lectură sau bibliotecă, pentru că acestea sunt condițiile esențiale pentru un campus universitar”, a menționat Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul.

Lucrările au început în luna martie curent și urmează să se încheie în septembrie 2027.

Anual, la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul sunt admiși în jur de 300 de studenți. Acum, în cadrul instituției învață circa o mie de tineri.

Ana Neamțu

Ana Neamțu

Autor

Citește mai mult